Venit cu aproximativ două luni pe Santiago Bernabeu, fostul golgheter al lui Ajax, Klaas Jan Huntelaar, se gândește deja să părăsească Realul. Â Campania slabă de achiziții reușită în ultimul an de Los Blanco se dovedește a deveni, încet-încet, un adevărat dezastru. După ce în vară, tratativele pentru aducerea lui Cristiano Ronaldo sau David Villa au picat, se părea că madrilenii au găsit vârful de care aveau atâta nevoie în persoana ex-lăncierului.
Faptul că Juande Ramos nu l-a inclus pe lista pentru Ligă, preferându-l pe Lassana Diara în locul lui, l-a nemulțumit peste măsură pe atacant. Ziariștii de la AS susțin că acesta este atât de afectat de situație, încât se gândește serios să se transfere cât mai repede la o altă formație, după doar 67 de zile.
Deși Realul a cheltuit pentru achiziționarea sa 20 de milioane de euri, Huntelaarr a bifat până acum doar 3 meciuri în tricoul alb. Mai mult, într-un singur meci a fost titular. Acest lucru a avut darul să-i zdruncine moralul vârfului de 25 de ani din temelii, astfel că el nu mai vede niciun viitor pe Bernabeu.
"Nu mai suport situația asta! Nu m-au inclus în lista pentru Ligă și nu mă folosesc nici în Primera. Juande nu are sub nicio formă încredere în mine. Nu mai pot să îndur așa ceva, în condițiile astea mă gândesc serios să plec!", le-ar fi spus batavul unor prieteni apropiați, conform AS.
Frustrarea e cu atât mai mare pentru Huntelaar, cu cât alte cluburi importante din Europa, precum Chelsea, Arsenal sau Juventus s-au interesat în ultimele luni de transferul său. Se pare că vârful l-a contactat deja pe agentul său, Arnold Oosteweld, pentru a se transfera la o nouă echipă.
151 de minute a evoluat Huntelaar pentru Real, și nu a înscris niciun gol. 128 de meciuri jucase vârful pentru Ajax, marcând 105 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER