În ciuda faptului că noua sa formație, Chelsea, se află la șapte puncte de Manchester, Guus Hiddink e convins că echipa pe care o conduce poate recupera ecartul față de primul loc.
Mai mult, trupa de pe Old Trafford are și un meci mai puțin disputat.
Bătuți fără drept de apel, cu 3-0 de trupa lui Ferguson, fotbaliștii grupării din Londra trebuie să aibă un parcurs impresionant, mai ales că foarte aproape de United se află și Liverpool.
"Chiar dacă vom fi la 10 puncte în spatele lui Manchester, până la finalul campionatului mai sunt multe etape, și orice se poate întâmpla. Jucătorii din actualul lot sunt foarte devotați clubului, dar uneori este nevoie de un stil aparte de a-i aborda și motiva pentru a obține maximum de eficiență din partea lor. Încă suntem angrenați în trei competiții foarte importante și îmi doresc să obțin rezultate pozitive în cel mai scurt timp", a afirmat tehnicianul batav pentru BBC.
Tehnicianul nu știe pentru moment dacă în vară, când îi expiră contractul cu Chelsea, va continua pe banca albaștrilor. Totuși, antrenorul admite că o experiență în Premier League e foarte tentantă:Â "Ce se va întâmpla în mai, încă nu știu nici eu. Va fi greu să iau o decizie, pentru că Premier League este un campionat care mă atrage foarte mult".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER