Visul lui Eric Bicfalvi de a-l convinge pe Marius Lăcătuș că merită să joace la Steaua riscă să fie spulberat din cauza unei accidentări suferite la naționala de tineret. Medicul lotului antrenat de Emil Săndoi, Vasile Popescu, a acceptat să detalieze pentru ProSport situația jucătorului în vârstă de 21 de ani. „Îmi pare extrem de rău pentru tot ce i s-a întâmplat acestui băiat. Este un jucător tânăr, care sper să treacă peste această accidentare.
Prin minutul 30 al meciului cu Slovenia, Eric a fost lovit de un adversar. A trebuit să fie schimbat imediat. La prima vedere, el are o recidivă de entorsă la genunchiul stâng. Sincer, după meci abia putea să mai calce cu piciorul stâng, darămite să-și mai țină și echilibrul”, ne-a spus medicul ortoped, care a vorbit apoi și despre gravitatea accidentării.
Luni va face un RMN „I-am recomandat lui Bicfalvi să facă cât mai repede un RMN, deoarece îmi este teamă să nu fi suferit o ruptură de ligamente. Dacă, Doamne ferește, i se va pune acest diagnostic, atunci el trebuie operat de urgență, iar perioada de recuperare este de șase luni. Dacă va rămâne cu diagnosticul de entorsă la genunchi și nu va necesita operație, atunci perioada de recuperare va fi de trei-patru săptămâni”. Momentan, lui Bicfalvi i s-a recomandat să stea în pat, cu piciorul suspendat, urmând ca luni să facă RMN-ul, după reîntoarcerea lui Radu Paligora din Turcia.
A venit accidentat la lot! Problemele lui Bicfalvi de la genunchi sunt mai vechi și din cauza aceasta el nu s-a putut antrena nici în perioada cantonamentelor la parametrii normali. Astfel, la Oliva Nova, mijlocașul a participat doar la cinci zile de pregătire din 12. La fel, în Turcia, Bicfalvi a stat mai ales sub supravegherea medicilor, fiind folosit foarte puțin de Lăcătuș în amicale. De altfel, steliștii s-au și mirat atunci când mijlocașul a fost convocat la naționala de tineret.
Â
9 meciuri a bifat Bicfalvi în tricoul Stelei, reușind să marcheze o singură dată
4 este numărul de cluburi la care a evoluat mijlocașul: Fink Fenster Petrești, Jiul, Steaua și Gloria Buzău
”După meci, abia putea să calce cu piciorul stâng, darămite să-și mai țină echilibrul. Îmi e teamă să nu fie o ruptură de ligamente”, Vasile Popescu, medicul naționalei U 21
”Sper ca Eric să nu aibă nimic grav. Altfel, eu îi recomand, dacă nu intră în vederile lui Lăcă, să caute să joace în altă parte, pentru a-l putea convoca”, Emil Săndoi, selecționerul naționalei U 21
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER