Escapada bahică a lui Tamaș i-a scos din minți pe șefii „câinilor”, care ieri au încins telefoanele cu stafful tehnic.
Cei cinci acționari au fost în unanimitate de acord cu decizia lui Rednic de a-l trimite pe internaționalul de 25 de ani la echipa secundă. După ce au vorbit rând pe rând pe fotbalistul, conducătorii din „Ștefan cel Mare“ s-au sunat între ei. Aceștia au decis ca o măsură clară asupra lui Tamaș să se ia la revenirea echipei în țară, programată pentru 19 februarie. Deocamdată, nu există riscul ca apărătorul să fie exclus din lot, dar lui Gabi i s-a dat un ultimatum: „La următoarea abatere, te întorci la Auxerre!”. Stoperul nici măcar nu poate fi amendat, pentru că asta ar însemna să aducă bani de acasă. El și-a primit tot salariul la semnătură. În concluzie, Tamaș va fi rugat de șefi să-și ceară scuze publice.
A vrut să se întoarcă acasă
Dimineață, când a realizat că trebuie să meargă la dezmorțire, colegii săi erau deja pe teren. Oricum, Rednic l-a anunțat, prin colaboratorii săi, că a fost trimis la echipa secundă pe termen nelimitat. Tamaș a respins inițial măsura și i-a anunțat pe antrenori că el își rezervă bilet spre București. Seara, a revenit la sentimente mai bune, acceptând să meargă la Dinamo II. Dar cum a ajuns prea târziu, nu a mai putut lua parte la antrenamente, ci a lucrat doar la sala de forță.
Nu „se înghite“cu Rednic
Deși până acum nu au avut conflicte deschise, între Rednic și Tamaș există o antipatie mai veche. Fotbalistul a fost adus de conducere la insistențele lui Cristi Borcea, care doar l-a înștiințat pe „Puriu” că vine Tamaș. În plus, pentru a-l convinge să revină la Dinamo și să renunțe la 350.000 de euro, Dinamo i-a plătit lui Gabi tot contractul la semnătură, jucătorul încasând o jumătate de milion de euro în luna august. Nici acest lucru nu i-a convenit lui Rednic, care oricum avea ca variantă pentru postul de fundaș central un jucător din străinătate.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER