După ce a reușit să achite datoria cu cântec către Sportul Studențesc, prin care a deblocat interdicția de a mai face transferuri, președintele lui Pandurii Târgu Jiu are un nou motiv de supărare. Oficialii dinamoviști încearcă să facă uitată datoria de 2,5 miliarde de lei vechi pe care o au față de Pandurii în baza transferului sârbului Vojislav Vranjkovic (foto) în curtea roș-albilor din 2006.
Conștienți de regulamentul federației, acționarii „câinilor” au evitat achitarea sumei până când datoria s-a anulat. „Mi-au spus că știu despre datorie, însă văd că au tot amânat plata până când pe plan sportiv datoria s-a prescris!”, s-a plâns oficialul gorjenilor, care speră să rezolve litigiul pe cale civilă: „Dacă nu voi avea câștig de cauză în instanțele sportive, voi merge în civil, pentru că, dacă regulamentele FRF prevăd ca datoria să se stingă după un an, în civil acest lucru este posibil doar după 3 ani. Sunt neserioși!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER