După Barça – Espanyol 1-2 și Real – Betis 6-1, distanța din clasament între catalani și marii lor rivali din Madrid a rămas de doar șapte puncte.
Înfrângerea din derby-ul orașului Barcelona este a doua din campionat pentru trupa lui Guardiola, echipă învinsă în acest sezon din Primera de ultimele două clasate, Numancia și Espanyol! În meciul marilor orgolii din Barcelona, de pe „Camp Nou”, la reprezentația cu numărul 150, codașa Espanyol a lovit de două ori în interval de doar cinci minute, prin același De la Pena, și a turnat plumb în ghetele gazdelor, care se aflau și în inferioritate numerică după eliminarea lui Keita din prima parte. Golul lui Toure nu a mai adus revenirea Barcelonei precum în alte partide. Real Madrid s-a distrat cu Betis
Real Madrid nu a abandonat lupta pentru titlul de campioană în Spania, chiar dacă înaintea acestei etape distanța față de liderul din Catalunia era de zece puncte. Astfel, în partida cu Betis, egala Barcelonei etapa trecută, elevii lui Juande Ramos s-au distrat copios, câștigând cu un 6-1 consemnat încă de la pauză. În partea secundă, motoarele turate la maximum de galactici au fost date la minimum, astfel încât la partida cu Liverpool de miercuri seară, din Liga Campionilor, ele să poată porni din nou cu brio…
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER