Managerul italian Salvatore Cherchi a cerut amânarea meciului dintre Silvio Branco și Adrian Diaconu.
„Rechinul” e șicanat de italieni. Inițial, meciul cu Branco, pentru titlul mondial WBC la semi-grea, ar fi trebuit să aibă loc pe 10 aprilie, însă Cherchi i-a anunțat pe șefii de la WBC că gala se va desfășura pe 18 aprilie. Managerul și-a justificat decizia prin faptul că pe 12 aprilie este Paștele catolic, însă decizia sa este mai degrabă una strategică. „Pe 18 aprilie este noaptea Învierii pentru ortodocși. Probabil că mizează pe faptul că nu vor mai veni români la gală”, spune Rudel Obreja, președintele FR de Box. Acesta va trimite la rându-i o hârtie la WBC prin care va cere o altă reprogramare.
Gala ar trebui să aibă loc la Roma, însă mai sunt șanse ca ea să ajungă în România. „Pot să-i cumpăr gala lui Cherchi, dar am nevoie de sprijin”, a mai punctat Obreja.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER