Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a glumit, spunând că defensiva sa este în panică, din cauza numeroaselor absențe pe care le are înaintea meciului tur contra formației Internazionale Milano, din optimile de finală ale Ligii Campionilor.
"Opțiunile sunt: panica", a spus zâmbitor Ferguson, în conferința de presă de la stadionul San Siro.
Apoi s-a întors spre atacantul Dimităr Berbatov, prezent la conferință, și a spus, tot în glumă: "Cred că pot începe cu Dimităr la libero".
La Milano, nu vor putea juca Rio Ferdinand, Nemanja Vidic, Gary Neville și Wes Brown, iar Johnny Evans și John O’Shea sunt incerți.
"Sper ca Evans sau O’Shea să poată juca totuși, dar asta vom afla abia marți. Cu excepția fundașilor, componenții lotului sunt apți, dar aș fi preferat să am mai degrabă defensiva completă. Poate Oricum ar fi, tot avem posibilitatea de a obține un rezultat bun în manșa întâi. Și dacă marcăm, șansele noastre de calificare vor crește. Este cu adevărat important să înscriem înaintea meciului de pe teren propriu", a declarat Ferguson.
Meciul Internazionale Milano – Manchester United se dispută, marți, de la ora 21.45, și va fi transmis de Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER