Uhrin avea în minte o mutare surpriză pentru partida de duminică, din prima etapă a returului! Cehul de pe banca ardelenilor era decis să-l arunce în atac pe ivorianul Lacina Traore (foto) alături de Yssouf Kone. Traore a fost luat de la echipa a doua și a efectuat tot cantonamentul din Antalya alături de „feroviari“ iar cehul îl vede ca o variantă de rezervă pentru Yssouf. Ieri însă, consilierul tehnic al ardelenilor a primit o veste de la conducere care i-a dat total peste cap planurile. Traore nu poate fi nici măcar în lot la prima partidă a lui Uhrin jr la CFR. Atacantul ivorian e suspendat pentru cumul de cartonașe după jocurile de la echipa-satelit, din tur, și nu poate fi folosit nici la prima, deoarece Liga a III-a începe vineri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER