Inimă de rapidist

Inimă de rapidist
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără patron, fără bani și cu primul meci din retur programat peste trei zile, Rapid apelează la coarda sensibilă a jucătorilor pentru a face transferuri.
Așa a ajuns fostul jucător al celor de la OFK Belgrad, Djordje Ivelja, la formația giuleșteană. Venit la recomandarea lui Vladimir Bozovic, Ivelja a știut să profite din plin de șansa oferită de echipa din Grant.

Recuperat total după accidentarea suferită la genunchiul piciorului drept, sârbul i-a impresionat în cele două cantonamente pe șefii din Giulești. Mai mult, „Djoka” a acceptat să joace până în vară pe o sumă mică de bani, urmând ca, la finalul campionatului, dacă giuleștenii vor fi mulțumiți de serviciile sale, să-și renegocieze contractul. Jucătorul a înțeles situația grea prin care trece acum clubul și, deoarece Rapid i-a întins o mână de ajutor într-un moment greu, a acceptat chiar să renunțe și la suma de bani pe care, în mod normal, jucătorii veniți liberi de contract o solicitau la semnarea actelor.

Are probleme cu cartea verde

Ivelja va îmbrăca în Giulești tricoul cu numărul 16, cel purtat înainte de Ovidiu Herea. Totuși, prezența lui Ivelja pe teren la meciul cu Bistrița este pusă sub semnul întrebării. Nicolae Manea a explicat de ce este posibil ca mijlocașul să rateze prima etapă a returului. „Încă nu i-a sosit cartea verde. Noi am avut experiențe de acest gen și înainte. Sper însă să se rezolve, iar Ivelja să poată juca contra Bistriței”, a declarat directorul tehnic al vișiniilor.

Se bate cu Lazăr

Ivelja a fost adus la echipa din Grant în contextul în care zvonurile cu privire la plecarea lui Lazăr prindeau din ce în ce mai mult contur. Cum și Adefemi a părăsit formația alb-vișinie în pauza de iarnă, giuleștenii ar fi rămas doar cu un singur închizător, în persoana lui Grigore, și el aflat în ultimele șase luni de contract.

Cesinha, probleme din cauza soției

După ce Cesinha a declarat că nimeni din conducerea clubului nu l-a ajutat cu viza, directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea, l-a contrazis pe mijlocaș. „Noi l-am ajutat cu obținerea vizei, dar el nu ne-a spus că vine cu soția sa. Problemele pe care le-a întâmpinat au fost legate de obținerea vizei pentru soția sa”, a declarat Manea.

6 este numărul partidelor amicale în care Ivelja a evoluat pentru Rapid, în trei dintre ele fiind titular
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×