Dacă înainte era considerat „diamant”, de această dată columbianul l-a dezamăgit crunt pe latifundiarul din Pipera. „Ce a făcut Dayro pe teren? A frecat menta, asta a făcut. Când a jucat bine, l-am lăudat, dar acum să suporte și criticile. După ce că l-am avut pe partea stângă și pe Golanski ăsta fără vlagă, a mai venit și evoluția lui Dayro, care a fost ștearsă rău de tot, chiar foarte slabă”, a spus Becali. Nici fostele glorii steliste n-au fost deloc entuziasmate de evoluția „decarului” columbian.
„Dayro Moreno este un jucător cu calități foarte bune, dar lui i se cere să facă mai mult decât poate și e umflat. El nu este un mare star. Trebuie să fie dirijat astfel încât să acționeze numai în anumite zone. În Columbia el juca alt fotbal, la noi însă nu merge așa, jocul este mult mai intens”, a spus fostul selecționer Emeric Ienei, completat și de fostul căpitan al Stelei, Liță Dumitru. „În meciul cu Vaslui, sincer, eu nu l-am recunoscut pe Dayro Moreno. Gigi Becali are dreptate și tot dreptul să-l critice. Columbianul a încercat să le facă pe toate, să dribleze și să dea pase decisive, dar nu i-a ieșit absolut nimic. În România sunt zeci de fotbaliști care joacă cel puțin la fel de bine ca Moreno, nu e cu nimic mai presus decât alții”, susține Dumitru.
Â
”Chiar dacă deranjez prin ceea ce spun, Dayro este mai mult «miuțar» decât fotbalist. De la el se așteaptă altceva, nu doar fițe!”, Mircea Rădulescu, directorul Școlii de Antrenori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER