Manchester United și-a adjudecat primul trofeu din anul 2009. Este pentru a treia oară când Cupa Ligii ajunge pe „Old Trafford”, precedentele două succese înregistrându-se în 1992 și 2006. Deși după 120 de minute scorul era 0-0, meciul nu a dus lipsă de faze spectaculoase, cea mai notabilă fiind bara lui Cristiano Ronaldo din ultimul minut al timpului regulamentar. Portughezul a fost cel mai bun om de pe teren, iar oficialii lui Manchester sunt conștienți de valoarea sa. De aceea, Ronaldo va deveni cel mai bine plătit fotbalist din lume. Manchester îi va mări salariul de la 6,7 milioane de euro la 11,6 milioane, pentru ca el să nu fie tentat de o ofertă din partea lui Real Madrid. Momentan, cel mai bine plătit jucător din lume este Ibrahimovic, atacantul lui Inter Milano (9 milioane de euro).
„Prea multe trofee sunt fatale!”
„Diavolii” au început ieri cursa pentru câștigarea tuturor trofeelor puse în joc în acest sezon (Cupa Ligii, campionatul, Cupa Angliei și Liga Campionilor), însă lui Ferguson îi e frică să egaleze recordul antrenorului Jock Stein, care a cucerit patru trofee în aceeași stagiune. „Jock a făcut lucruri incredibile la Celtic! Din păcate, aceste performanțe au avut un efect negativ asupra sănătății sale”, a spus Fergie, referindu-se la tragicul eveniment din 1985, când Stein a făcut infarct chiar la sfârșitul unui meci. „O să fiu toată viața marcat de acel moment de groază”, și-a adus aminte scoțianul, care era secundul lui Stein la naționala Scoției și se afla lângă el când acesta a murit.
Â
11,6 milioane de euro pe sezon ar putea câștiga Cristiano Ronaldo la Manchester
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER