Un pensionar single, dar nu solo, după cum singur ține să atragă atenția, Edson Arantes do Nascimente, mult mai cunoscut sub numele de Pele, ajuns la 68 de ani, se destăinuie pentru Veja, publicație din țara sa.
Jucătorul inegalabil de odinioară mărturisește că primește de la stat o pensie de aproape 1000 de euro, nu și-a pierdut pasiunea pentru sexul frumos și că visează să bea o cafea cu președintele Obama. Discount la cinema
Referitor la avantajele pe care le primește de la stat pentru serviciile aduse țării, cel care a jucat o viață la FC Santos spune că acestea nu reprezintă cine știe ce. "Păi, am o reducere de 50% la orice cinematograf, merg gratis cu mijloacele de transport în comun și nu plătesc telefonul. Nu mănânc deloc fondurile federale", glumește el.
"Bine, asta nu înseamnă că nu câștig din alte părți, spre exemplu din drepturile de imagine. Dar, curios este că am făcut bani după ce m-am lăsat de fotbal, pe vremea mea nu se plătea prea bine jobul de fotbalist", spune marele Pele. Fericit pentru Obama
Se declară fanul președintelui Americii, despre care spune că va schimba imaginea USA în lume. "I-am trimis un mail de felicitare în momentul alegerii sale la Casa Albă, lucru pe care l-am făcut și cu Kennedy, și cu Nixon, dar și cu Clinton. Bine, pe vremurile alea nu exista Internetul, am le-am trimis prin poșta clasică și au ajuns după niște luni bune", zâmbește el.
"Oricum, brandul Pele este nemuritor, sunt sigur de asta", mai crede triplul campion mondial din 1958, 1962 și 1970. "Mă îmbrac bine, nu îmi vopsesc părul, am aceeași greutate ca pe vremea când jucam și… mă întâlnesc cu doamne. Am mai multe prietene", asigură, pe un ton șugubăț, starul din țara cafelei.
Â
articol de Octavian METONI Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER