După ce săptămâna trecută l-a comparat pe tehnicianul Stelei cu Kapetanos, în timp ce Olăroiu era asemănat cu Ronaldinho, Gigi Becali a făcut o nouă paralelă între cei doi. Patronul Stelei spune că se va implica din nou în viața echipei, fiind convins că va ajuta astfel formația să câștige un nou titlu de campioană. „De acum înainte mă voi ocupa eu de echipă, dar nu în sensul că o să mă bag peste Lăcătuș sau ceva de genul ăsta. O să mă ocup de acest element care lipsește, de motivare, de moral, de atitudine. Eu nu am mai trecut pe la echipă de luni întregi și poate aici am greșit. Marius mi-a mai zis să vorbesc cu băieții, dar eu am vrut doar să dau bani și să mă retrag un pic, dar nu se poate! Trebuie să le iau frica asta și tensiunea de pe umeri. Toate acestea îi fac pe ei să nu joace fotbal“, a declarat Gigi Becali, care a adăugat: „Una dintre metode ar fi să le zic că nu mă mai interesează titlul, cu toate că nu o să creadă nimeni. O să fie un joc psihologic, care ar putea să îi descătușeze pe ei. Până la Paști nu mai vreau locul 1, m-am răzgândit, vreau să ajungem pe locurile 2 sau 3, pe podium“.
„Lăcă e băiat bun, dar n-are noroc!“
După ce duminică spusese că „este normal că lui Marius i-a fost rușine, pentru că el răspunde de joc“, latifundiarul din Pipera a continuat să disece calitățile de tehnician ale lui Lăcătuș. „Ca antrenor, nu știu, e mai bun Olăroiu, a demons-trat-o prin rezultatele pe care le-a avut. Ca om, deși am spus că Oli e fratele meu, Lăcătuș e și mai băiat. Chiar vorbeam cu Virgil, la cât de băiat bun e Lăcătuș, cum de nu are el noroc deloc. Alții dau goluri în ultimele minute, au penalty-uri apărate și autogoluri, iar noi nimic. Dar norocul adevărat se va vedea la final. Cum să nu am încredere într-o formație cu zece jucători de echipa națională?“, a conchis Becali.
"Am învățat, după acele episoade, să nu mai fiu așa sensibil la ce spune patronul. Marius Lăcătuș nu va mai pleca de la Steaua decât dacă va fi dat afară sau dacă rezultatele vor fi slabe" – Marius Lăcătuș antrenor Steaua
"Nu mă întorc în Ghencea, chiar dacă Lăcătuș va pleca mâine. Nu vreau să fac revoluție și la Steaua" – Cosmin Olăroiu antrenor
"Niciun antrenor și nici Lăcătuș nu trebuie călcat în picioare! Un patron nu poate spune așa ceva, decât poate după ce pleacă Lăcătuș" – Emeric Ienei fost antrenor Steaua
Â
Urmează Panduru?
În cazul în care rezultatele Stelei nu se vor îmbunătăți în următoarele etape, n-ar fi exclus ca Gigi Becali să-l desemneze pe Basarab Panduru (foto) ca înlocuitor al lui Marius Lăcătuș, în cazul în care Cosmin Olăroiu nu va accepta o revenire. De altfel, „Pandi“ a fost în cărți și în momentul în care Dorinel Munteanu a fost demis. „M-am gândit și la Basarab Panduru, dacă nu ar fi venit Lăcătuș, pentru că îmi place modul cum gândește. Mi-a plăcut mentalitatea lui ofensivă, iar eu țin mult la chestiunile de genul ăsta. Eu nu cred că el are un nume prost din cauza legăturii defectuoase cu jucătorii, ci a legăturii cu presa, pentru că spune, la fel ca mine, tot ce gândește“, a spus la vremea respectivă Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER