Revenit în cursul nopții trecute de la Europenele indoor din Torino, unde a cucerit două bronzuri prin Anca Heltne (greutate) și Ioan Vieru (400 m), teamul tricolor a încheiat competiția din Italia pe locul 19 în topul pe medalii și pe 17 în ierarhia realizată în funcție de punctele acumulate. În ambele clasamente, pe primele două poziții s-au clasat puternicele echipe ale Rusiei și Germaniei.
“S-a dovedit încă o dată că dorința atleților de a face performanță este primordială. Anca Heltne a început pregătirea după JO și nu a înterupt antrenamentele în luna septembrie. Celălalt medaliat, Ioan Vieru, a plecat în luna octombrie la Piatra Arsă., când alții făceau pauză. În privința tinerilor, e foartre bine că federația a deplasat o parte a acestei noi generații pentru a se roda într-un cadru cu nume sonore și presiune mare asupra lor”, a declarat federalul Dan Serafim.
Â
CLASAMENT MEDALII
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER