Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, azi, că gruparea vâlceană nu este interesată de jucătoarele de la Rulmentul Brașov despre care se zvonește că și-au depus memorii pentru a deveni libere de contract.
"Și așa avem multe handbaliste, nu mai vrem altele. La un moment dat ne interesa Horvat, dar am urmărit-o în ultimele meciuri și nu este ce ne doream noi. Inclusiv la meciul contra Oltchimului nu a jucat cine știe ce. Despre Barbosa vă pot spune că este o jucătoare pe care orice club și-o dorește, dar are un contract imens. Ar fi o sfidare față de celelalte jucătoare să o aduci pe Barbosa și să-i dai 20.000 de euro pe lună", a spus Gavrilescu.
Gavrilescu consideră că eventualele plecări de la Rulmentul Brașov nu fac bine Oltchimului: "Nu ne face bine dacă vom rămâne singuri în lupta pentru titlul național. Campionatul intern nu ar mai avea atractivitate, noi am rămâne fără două meciuri puternice în care ne putem măsura forțele. Sincer să fiu, sper ca Rulmentul să se redreseze pentru că văd o altă echipă din România care să aibă forța financiară de a-și face un lot cu adevărat valoros".
Oficialul vâlcean își pune mari speranțe în Cristina Neagu și Patricia Vizitiu, ultimele venite la Oltchim: "Eu am mare încredere în aceste handbaliste, eu cred că vor confirma la Vâlcea. Vreau să spun că tratativele cu ele au fost normale, nu au avut pretenții exagerate. Este adevărat că Neagu ar putea să aibă ceva probleme de acomodare, pentru că celelalte jucătoare de la linia de 9 metri se pot uita chiorâș la ea. O să am o discuție pregătitoare cu ea, o să încerc să o liniștesc și sunt sigur că valoarea ei își va spune cuvântul".
Cristina Neagu va debuta pentru Oltchim în meciul pe care campioana României îl va susține joi, de la ora 17.00, în fața formației Tomis Constanța.
sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER