Mircea Lucescu era aseară, după meciul pierdut de Șahtior cu 0-1, la Moscova, împotriva lui ȚSKA, mâhnit de înfrângere. Tehnicianul l-a condamnat pe Răzvan Raț pentru penalty-ul provocat și a conchis: „A făcut-o de oaie”.
Fundașul se apără și admite că își asumă criticile primite. Raț rememorează faza în care arbitrul a acordat `11` metri și este de părere că Miloș Krasic (cel care cel mai probabil îi va fi adversat direct și la Constanța, în partida contra Serbiei) a profitat la maxim de atacul său imprudent.
În ciuda faptului că formația ucraineană a pierdut meciul, internaționalul român e convins că la Donetsk rezultatul va fi întors.
„Nici nu mă așteptam să zică nea Mircea ceva mai bun. E și normal, că eu am făcut penalty. Nu sunt singurul vinovat după înfrângere! Sârbul a fost și bandit, a simțit că-l atac din spate și a căzut. Oricum, am fost peste ei și cred că ne calificăm în retur„, a spus fundașul pentru www.sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER