Bogdan Lobonț a vorbit despre debutul mai puțin fericit de retur al lui Dinamo, care nu a reușit că câștige în fața a două formații care se luptă la retrogradare:Â Gaz Metan Mediaș și CSÂ Otopeni.
Portarul "câinilor" a recunoscut că formația din Ștefan cel Mare a fost avantajată de arbitri, dar crede că "fluierașii" nu trebuie judecați.
"Eu cred că toți suntem oameni și suntem supuși greșelilor. Într-adevăr, a fost henț la Moți, poate și eliminare la Tamaș. Ulterior, am vizionat și noi înregistrările video, însă din teren totul se vede altfel. Este foarte ușor să judeci pe cineva, stând în tribună sau în fața televizorului, dar eu pot spune că nu întotdeauna lucrurile sunt așa simple. Tot noi o să dregem ce am stricat. Suporterii să aibă încredere în noi. Returul va fi foarte disputat. Pot apărea surprize. Ați văzut și ultima etapă. Oricum, tot noi vom lua titlul!", a spus Lobonț în Libertatea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER