Răzvan Lucescu, care va sta în tribună la meciul cu Pandurii, fiind suspendat, a mai precizat că nu se va simți lipsa lui de pe banca tehnică: „Băieții știu foarte bine ce au de făcut, știu că sunt acolo lângă ei, că îmi doresc foarte mult să câștigăm. La Tg. Jiu îi vor avea pe bancă pe ceilalți colegi ai mei. Suntem un grup unit și nu cred că e nevoie de prezența mea pe bancă. Nu cred că va avea vreun efect suspendarea mea asupra echipei”
Lucescu jr. a comentat și decizia suspendării sale, după incidentul cu Sorin Ghionea de la finalul partidei cu Steaua, spunând că în România nu se judecă cu aceași măsură: „Mi se pare o prostie ca în România să fii sincer. Pe de altă parte, eram ipocrit să fi spus că i-am zis lui Ghionea că e floare, cu toate că el a fost cel care provocase incidentul. Îmi aduc aminte că la meciul tur, din Ghencea, am fost făcut în toate felurile de antrenorul Stelei și nu-mi aduc aminte de vreo chemare la vreo comisie sau de vreo suspendare. Din punctul meu de vedere, incidentul cu Ghionea s-a terminat la acel moment. Dar, constat că în România nu se judecă cu aceeași măsură. Nu se înțelege că atât timp vom face compromisuri peste compromisuri, nu ne vom face decât rău. Este o realitate dureroasă”.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER