Dacă în amicale problema principală părea să fie defensiva, acum apărarea este capitolul forte al bănățenilor. În schimb, tehnicianul Timișoarei este nemulțumit de linia mediană.
În opinia lui Gabi Balint, seceta de goluri prin care trece Poli se datorează în principal lipsei de aport ofensiv a mijlocașilor. „Aștept mult de la mijlocași, pentru că ei trebuie să pună în valoare atacanții (…) Mijlocașii sunt cei care trebuie să le dea mingi și să îi sprijine pe atacanți. Nu prea a fost așa. Eu fac analizele după meciuri și le-am arătat și lor datele: au fost mijlocași care practic nu i-au dat nicio minge lui Parks, una în tot meciul. Nu se poate”, a declarat ieri Balint.
Lucrurile s-ar putea schimba la meciul cu Otopeniul, acolo unde antrenorul îi are la dispoziție pe toți jucătorii de bază. „Sunt toți valizi, iar asta pe mine mă bucură. Putem să aliniem o echipă care va reuși să câștige cele trei puncte, indiferent de cum va fi jocul, spectaculos, nespectaculos. Că vor înscrie atacanții, că vor înscrie adversarii în propria poartă, nu mă mai interesează, important este să luăm trei puncte”, a mai completat tehnicianul.
De altfel, el și-a detaliat intențiile ofensive pentru partida de mâine. Balint a mai spus că și-ar dori ca Poli să înscrie un gol în startul meciului, fapt ce ar deveni cheia partidei: „Ar trebui de la început să înscriem și ar fi altfel jocul atunci”.
Gol pentru Scutaru
Patru dintre jucătorii de la prima echipă au evoluat ieri după-amiază pentru „satelitul” FC Timișoara II, în liga a treia, împotriva grupării Dacia Orăștie, scor 2-1. Este vorba de Scutaru, Amuneke, Vrsic și Maxim. Cristian Scutaru a reușit să înscrie primul gol al echipei sale.
"Trebuie să jucăm ca o echipă mare care se respectă" – Gavril Balint, antrenor Poli Timișoara
"Stancu mi-a lipsit cu Mediașul. E un jucător util. Poate că nu multă lume îl simpatizează, dar este foarte util și este polivalent" – Gavril Balint, antrenor Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER