Gestul lui Costin Lazăr are un corespondent în trecut. A mai fost o situație, ce-i drept, nu similară, dar chiar mai interesantă prin consecințele sale, și tot avându-l ca erou pe un fotbalist feroviar, fundașul dreapta Ujlaky al CFR București, prima denumire a Rapidului.
Ce s-a întâmplat, de fapt? CFR București evolua contra lui Venus, în perioada interbelică, giuleștenii erau conduși cu 1-0 și atacau disperați după golul egalizator. La o fază care nu anunța nimic, la una dintre rarele incursiuni ale venusiștilor în careul ceferiștilor, Ujlaky face un henț inutil, dar pe care arbitrul Denis Xifando, un Rainea al acelor vremuri, îl trece cu vederea. Era departe, ningea, faza nu i s-a părut clară, asta contează mai puțin.
Cert este că jocul a continuat, publicul a început să huiduie și să tropăie, iar arbitrul contrariat, a fluierat întreruperea partidei și s-a îndreptat către margine, pentru a se consulta cu tușierul. Acesta, care văzuse bine ce se întâmplase, i-a comunicat iregularitatea comisă de Ujlaky. Xifando l-a chemat pe acesta, separat de restul grupului, și l-a întrebat dacă, într-adevăr, a comis henț în careu. Ujlaky și-a recunoscut greșeala și, spre surprinderea generală, deși trecuseră mai bine de două minute de la faza incriminată, arbitrul a dictat lovitură de la 11 m care, transformată, a însemnat și victoria cu 2-0 pentru Venus.
Evident, la finalul meciului, vedetele feroviarilor, Auer și Baratky au vrut să-l bată pe Ujlaky, dar acesta s-a apărat motivând că "Așa m-a învățat mama, să nu mint niciodată. Cum puteam să-l duc de nas pe domnul Xifando?" Asta a stârnit un hohot de râs în vestiar și Ujlaky a fost iertat de membrii lotului. Asemănarea? Și-a recunoscut eroarea. Diferența? A contribuit la înfrângerea propriei echipe. De altfel, revenind în prezent, însuși Lazăr a admis că "dacă ar fi fost 0-0, nu cred că aș mai fi reacționat în felul acesta…"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER