Viorel Moldovan e convins că Vasluiul și Rapidul joacă cel mai frumos fotbal din Liga I. Acest lucru se datorează faptului că la timona celor două formații se află doi ex-rapidiști, care sunt obișnuiți cu spectacolul.
Antrenorul moldovean îl apreciază în mod deosebit pe Marian Rada pentru lucrurile frumoase pe care le-a reralizat la gruparea de sub Grant.
"Vaslui și Rapid sunt conduse de doi foști rapidiști, de asta joacă cel mai frumos fotbal. Este nevoie de goluri și de spectacol. Marian (n.r. Rada) merită cu prisosință să fie antrenor la Rapid, este un om deosebit. Mă bucur că Rapidul și Vasluiul joacă fotbal adevărat", a spus tehnicianul la SptFM.
Moldovan e bucuros că echipa reușește să-și creeze foarte multe oportunități de a marca și spune că la acest lucru contribuie din plin transferurile făcute în iarnă: "Important este că avem ocazii și jucăm pe poartă, așa cum îmi place mie. Suntem o echipă ofensivă, care joacă deschis. Îmi este greu să găsesc un jucător care să nu fi adus mai mult de un plus la echipă. Tocmai de asta am și făcut transferuri, am adus jucători care au venit să întărească nucleul pe care îl aveam. De la Vaslui i l-am recomandat selecționerului pe Gabi Cânu, mai ales că sunt probleme în compartimentul defensiv al naționalei. El poate să joace în orice moment în echipa națională, are experiența necesară și cunoaste jocul. De la Rapid ar putea fi convocați Costin Lazar și Vasile Maftei"
Eventualele puncte pe care gruparea pe care o antrenează le-ar putea primi în urma deciziei TAS nu reprezintă o miză foarte importantă pentru tehnician. Acesta vrea ca echipa să câștige meciurile pe teren:"Din punctul meu de vedere sunt 35 de puncte. Daca sunt și acele trei puncte până la 38, din meciul cu Dinamo, dacă le vom câștiga la TAS, e foarte bine. Dar acestea sunt punctele domnului Porumboiu. Eu vreau să câștig punctele mele. Important este să acumulăm punct cu punct, meci de meci dacă se poate să fie trei în fiecare meci. Sper să fim mulțumiți la finalul campionatului, când vrem să ne îndeplinim obiectivele pe care le avem".
Moldovan e conștient că pentru a face o echipă foarte competitivă, care să se bată la titlu, e nevoie de timp. Toate premisele sunt deocamdată pozitive:"Eu am mai spus că aștept ca echipa să crească. Lucrăm foarte mult și îmi place că marcăm goluri, ne place să atacăm. Ar fi bine sa nu primim goluri, dar se întâmplă. Dar dacă se face o statstică de când am venit la echipă, am marcat foarte multe goluri și am primit șapte, cu tot cu Cupa României. Este bine să rămânem echilibrați, modești si realiști. Nu am realizat nimic încă. Avem jucători valoroși, dar o echipă nu se contruieste peste noapte, e nevoie de timp, mentalitate, personalitate și jucători care să fie obișnuiți cu presiunea obiectuvului. Noi sperăm să creăm toate condițiile și să avem rezultatele pe care le dorim".
Tehnicianul l-a lăudat pe Costin Lazăr pentru gestul său de a refuza penalty-ul acordat eronat de Teo Crăciunescu: "Ceea ce a făcut Costin Lazăr este un lucru extraordinar. Sper să fie un prim gest de fair-play, fotbalul nsotru are nevoie de astfel de gesturi. Numai așa putem intra în lumea civilizată a fotbalului".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER