Dorinel Munteanu e sceptic în ceea ce privește șansele echipei naționale de a se califica la Campionatul Mondial din Africa de Sud.
Lituania, formația care ne-a umilit la Cluj are o șansă istorică de a merge în premieră la un turneu final și va face tot ce depinde de ea să o fructifice. Astfel, cel mai selecționat jucător din istoria primei reprezentative se teme că România nu mai depinde exclusiv de rezultatele pe care le obține. Două egaluri în meciurile directe dintre Franța și Lituania ar compromite definitiv șansele lui Mutu & co de a merge în 2010 la mondiale.
"Situația în grupă este una foarte complicată. În momentul de față, Lituania poate are o șansă unică de a merge la Mondial, în timp ce Franța vrea să recupereze punctele pierdute în debutul campaniei de calificare. Cu două remize în partidele directe dintre cele două echipe, România este scoasă din calcule", a afirmat Munteanu pentru NewsIn, citat de Sport.ro
Fostul tehnician al Stelei crede că doar printr-o motivare exemlpară tricolorii vor putea emite pretenții în disputa cu trupa lui Antic. "Cei doi selecționeri vor fi în ipostaze diferite. Pentru noi meciul cu Serbia este decisv și avem nevoie de toate cele trei puncte pentru a mai spera la calificare, în timp ce adversarii s-ar mulțumi și cu o remiză. Pentru a învinge Serbia trebuie ca jucătorii noștri să fie mobilizați și concentrați la maximum, iar jocul colectiv al României să fie unul deosebit".
Accidentările și suspendările i-au dat planurile peste cap selecționerului. Absențele lui Chivu, Goian, Ghionea și Florentin Petre ar putea cântări mult în economia partidei de sâmbătă. Totuși, `Neamțul` mizează pe o victorie la limită a tricolorilor: "Este păcat că nu avem tot lotul valid, dar astfel de lucruri se mai întâmplă în viața unei echipe. Sunct convins însă că selecționerul are pregătit un plan de rezervă, iar dacă jucătorii îi respectă indicațiile, atunci România o să învingă Serbia. Mizez pe un succes cu scorul de 2-1".
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER