Președintele executiv al formației Politehnica Iași, Sorin Boca, a declarat că a ajuns la un acord cu oficialii grupării FC Botoșani privind transferul atacantului Marius Matei în Copou.
„Am ajuns la o înțelegere cu conducerea clubului FC Botoșani privind transferul lui Marius Matei din vară la Poli Iași. Noi am vrut să-l aducem pe jucător încă din iarnă la Iași, dar au fost unele probleme și înțelegerea a căzut atunci. În vară Matei se va prezenta la Poli, iar noi vom achita suma de transfer“, a declarat Sorin Boca.
Marius Matei s-a pregătit mai mult timp cu Poli Iași în iarnă, sub comanda lui Cristiano Bergodi. Președintele Boca a declarat înainte de startul returului că transferul lui Matei este realizat în proporție de 98 la sută, dar în cele din urmă tranzacția nu s-a mai parafat din motive medicale.
Fotbalistul a declarat că abia așteaptă să revină în prima ligă: „Acum sunt la Botoșani, încerc să dau totul pentru echipa mea, nu mă voi menaja deloc, dar abia aștept să revin în prima ligă, la Iași. Sper să fiu sănătos, iar din vară să evoluez cât mai bine pentru noua mea echipă“, a spus Matei.
Miclea și Pecnik s-au întors de la Belgrad
Boca a mai spus că mijlocașul Romulus Miclea și Andrej Pecnik s-au întors de la Belgrad refăcuți. „Miclea și Pecnik au stat cinci zile la o clinică privată din Belgrad, unde au tratat leziunile musculare fibrilare de care sufereau. Ei au revenit la Iași și au intrat în programul normal de pregătire, iar șansele de a fi apți de joc pentru meciul cu Farul sunt foarte mari”, a spus Boca.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER