Milan Jovanovic, mijlocașul lui Boloni, este destul de temperat înaintea meciului de la Constanța. Dacă majoritatea elevilor lui Antic au avut declarații războinice, fotbalistul lui Standard este circumspect înaintea partidei, pus în gardă, probabil, și de Loți.
Jovanovic consideră că disputa de mâine reprezintă adevăratul derby al grupei și crede că un punct este satisfăcător pentru plavi.
"Va fi un meci dificil, cred că este derby-ul grupei. Știm că România are o echipă puternică. Îi știu pe Raț și pe Marica de la Șahtior. Va fi o partiă specială și vrem să luăm cel puțin un punct din acest meci. Un punct nu este de ajuns pentru România, dar pentru noi este bun. Încercăm să nu pierdem", a spus Jovanovic în Blic.
Mijlocașul ofensiv al Serbiei este unul din principalele pericole pentru poarta lui Lobby. A debutat la națională în 2007 și a marcat 5 goluri în cele 13 selecții strânse până în acest moment.
La echipa de club face senzație, fiind an de an unul dintre cei mai buni marcatori, în ciuda postului. A reușit să înscrie 39 de goluri în cele 83 de meciuri pe care le-a strâns în culorile roș-albe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER