Nici nu s-a dat startul primei curse automobilistice din noul sezon al Formulei 1 și deja există subiect de fricțiuni între englezi și germani, două națiuni concurente prin definiție. "The Times", un ziar recunoscut pentru seriozitatea sa, a publicat un clasament al celor mai buni 50 de piloți din istoria Marelui Circ.
Întâmplător sau poate că nu, pe primul loc se află britanicul Jim Clark, de două ori campion mondial cu Lotus (’63 si ’65) și dispărut în urma unui tragic accident petrecut la Hockenheim, în 1968. "un gentleman de modă veche care se afla la volan pur și simplu pentru că îi făcea plăcere să conducă", crede jurnalistul de la publicația citată.
"Nu exista manevră pe care să nu o fi executat impecabil", își motivează englezii alegerea, având, totuși, bunul simț de a nu-i lăsa în afara podiumului nici pe Senna, nici pe Schumi. Palmaresul spune altceva
Totuși, dacă e să judecăm după rezultate, the best ar trebui să fie Michael Schumacher, dar tipii de peste Canal nu pot uita incidentul cu Hill, Damon fiind tamponat de Schumacher și scos din cursa pentru un titlu după care alerga de atâția ani. A mai fost, pe urmă, ciocnirea clar voluntară cu Villeneuve, din 97, ceea ce i-a adus germanului descalificarea și anularea tuturor rezultatelor sale din sezonul respectiv. "Aceste umbre separă o carieră, fie ea și excepțională, de un adevărat sportiv cu maniere de senior", se motivează în final. Continuare logică
"Profesorul" Alain Prost abia al IV-lea, un loc șase pentru celebrul Juan Manuel Fangio, o pozitie cu numărul opt pentru Fernando Alonso, "unul dintre mari, dar care are destul timp înainte ca să-și îmbunătățească palmaresul". Top ten-ul este închis de Hakkinen, în timp ce compatriotul său, Kimi Raikkonen ocupă un loc de care mulți s-ar feri, XIII.
"Kimi este un pilot supertalentat, dar prelungita sa criză de formă este îngrijorătoare", se poate citi în dreptul numelui pilotului din țara celor o mie de lacuri. Un bizar loc 18 pentru Gilles Villeneuve, "un meseriaș, chiar dacă nu a reușit niciodată să se încoroneze campion mondial" și, abia al 20-lea, Lewis Hamilton, cel mai tânăr campion mondial din istoria acestui sport.
"Dar, cât este de curajos și de valoros în realitate?", se întreabă, retoric Times. "Cu o super mașină a comis cam prea mult erori grave în ultimii doi ani", se mai arată în continuare. Massa se află pe locul 35, "un tip despre care n-ai fi crezut că e în stare să se bată la titlu, dar care a reușit să se facă respectat pe deplin de toată lumea." Ca o curiozitate, Rubens Barrichello, partenerul istoric al lui Schumi, se găsește pe locul 37.
"Bun, dar slab la capitolul psihic", sună ca o sentință, mai mult decât ca un diagnostic, justificarea celor care au alcătuit zisul clasament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER