ProSport anunța în ediția de ieri modul în care Copos i-a motivat pe jucători înaintea meciului cu Dinamo: cu cinci sticle cu vin! Patronul Rapidului a reacționat prompt: „Am venit cu vin la echipă, și vă asigur că era de cea mai bună calitate!”.
Vestiarul Rapidului freamătă nemulțumit după ce Copos nu și-a respectat cuvântul: acela de a le plăti jucătorilor salariile și primele restante înainte de partida cu Dinamo. „A venit la noi cu cinci sticle cu vin. Când a venit vorba de prime, a spus că nu are!”, au criticat jucătorii. Copos spune că alta este povestea: „Le-am adus cinci sticle cu vin roșu. Și înainte de meciul cu Oțelul am făcut la fel. Dar acele sticle cu vin nu reprezentau prima pentru meciul cu Dinamo, ci doar un gest. Dacă băteau, încasau 5.000 de euro! Și după meci, la ora 12:00, am fost la ProRapid, pentru că am vrut să fiu alături de jucători”, a dezvăluit Copos.
Patronul Rapidului a reacționat și pe blogul lui Dan Filoti, dezvăluind că în cel mai scurt timp va lichida restanțele față de jucători: „Fotbaliștii își vor primi și ei drepturile cuvenite, ca și stafful tehnic, ale cărui prestații din ultima vreme le apreciez sincer”.
"Am făcut pe dracu-n patru ca să acopăr gaura neagră din buget. Am «băgat cărbuni» ca un fochist la locomotiva Rapidului, pentru ca ea să fie pe șine" – George Copos, patron Rapid
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER