Turul României, o competiție doar pentru buzunarele organizatorilor

Turul României, o competiție doar pentru buzunarele organizatorilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără îndoială, ciclismul a avut mare tradiție în țara noastră, fie că a fost vorba de cel pe șosea, fie dacă ne referim și la cel de pe velodrom. În istoria pedalelor autohtone figurează zeci de nume sonore, rutieri care au făcut performanțe în competițiile interne, dar și internaționale, sportivi care au fost protagoniști în Cursa Păcii, la Campionatele Mondiale, Europene și chiar sub acoperișul celor 5 cercuri olimpice.

Din nefericire, despre toate aceste reușite trebuie să vorbim doar la timpul trecut, pentru că, cel puțin în ultimele două decenii, ciclismul românesc a intrat într-un total anonimat, iar numărul de practicanți ai acestui sport a scăzut dramatic.

Federația de specialitate este principala vinovată de această stare, fiind lipsită de programe și specialiști în adevăratul sens al cuvântului, care să revigoreze acest sport. Angajații din Vasile Conta (acolo unde este sediul Ministerului Tineretului și Sportului) acționează doar ca simpli funcționari, care gestionează niște bani de la bugetul Statului.

De ani buni, acești funcționari alcătuiesc un program de competiții extrem de sărac, doar cât să arunce praf în ochii celor care-i finanțează, competiții cu premii insignifiante, cu trasee în afara orașului, departe de ochii privitorilor, cu doar 10-15 alergători la start.

Principala lor misiune este organizarea Turului României, competiție în urma căreia câțiva șefi (din Federație și nu numai) își rotunjesc veniturile, iar sportul românesc nu câștigă absolut nimic. Toată lumea a ajuns la concluzia că ciclismul de șosea din România este cunoscut doar prin prisma acestui Tur, ceea ce este o mare dramă.

Organizatorii se laudă că se chinuie să facă această competiție, că aleargă după sponsori ca să plimbe o caravană de peste 120 de persoane prin țară. Ba chiar se bat cu pumnul în piept că dacă ar pleca ei, s-ar duce de râpă și această cursă.

Doar că oamenii cu ceva minte privesc lucrurile din alt unghi, poate cel adevărat. Turul României a consumat, în 2008, jumătate din bugetul Federației, adică aproximativ 500.000 de RON!!! Enorm, față de câștigurile în plan performant!

De ce e inutil acest Tur al României? Iată câteva motive:

– acest maraton nu este făcut pentru români, din moment ce acțiunile Federației sunt îndreptate împotriva propriilor cicliști

– de aproape 10 ani, nu mai există un lot național al României, la fel nici cantonamente de pregătire

– de la începutul sezonului competițional și până la startul Turului, în luna iunie, seniorii noștri își pot face încălzirea în doar 3 competiții mai importante: Cupa Tibiscus (cursă de o zi, pentru toate categoriile), Turul Dobrogei (cursă de 4 zile, toate categoriile) și Cupa Autoconstruct (doar pentru Under 23 și juniorii mari)

– având doar aceste curse în picioare, rutierii români nu sunt pregătiți să abordeze Turul României alături de cicliștii din Bulgaria, Germania, Olanda și chiar Ungaria, mult mai bine hrăniți și antrenați la alte standarde

– organizarea Turului României a fost tot mereu defectuoasă: corpul de arbitri îmbătrânit și de aici greșeli majore (au fost cazuri când cicliștii întârziați s-au rătăcit pentru că n-au fost corect îndrumați); neasigurarea caravanei cicliste, fapt care a dus la accidente grave

– pe lângă cicliștii din pluton, în caravană se află mult prea multe persoane (soții, prieteni, cunoștințe), care consumă bani serioși din bugetul alocat

– acțiunile de reclamă și publicitate, în mass-media și nu numai, sunt aproape inexistente, dar se cheltuie bani foarte mulți pentru această activitate

– în chiar bilanțul Federației pe anul 2008 se arată că numărul cicliștilor a scăzut dramatic, iar rezultatele celor înscriși în competitiile interne sunt cu mult sub nivelul celor din alte țări

Din acest motive, Turul României nu-și mai justifică desfășurarea. Cu banii cheltuiți pentru Tur, Federația ar putea să angajeze adevărați specialiști, nu ca aceia existenți, care să elaboreze o strategie de dezvoltare a acestui sport, care să-i perfecționeze pe antrenori, care să vadă căile de atragere a tinerelor talente. Ministerul Tineretului si Sportului ar trebui să pună piciorul în prag și să se sesizeze vizavi de cheltuirea banilor de la buget.

Din nefericire, vechile structuri de conducere vor mai sta încă un mandat pe aceleași funcții, prin urmare ciclismul românesc va pedala în gol încă 4 ani.

Ionel PANĂ‚,
Colaborator ProSport
(Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×