Mircea Lucescu** ne-a refuzat!

Mircea Lucescu** ne-a refuzat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lupescu îi oferise o înțelegere pe doi ani și jumătate, cu un salariu de 500.000 de euro anual și cu un bonus tot de 500.000 de euro pentru calificarea la Euro 2012

Negocierile dintre Mircea Lucescu și Ionuț Lupescu n-au mers până la urmă, iar Lucescu a preferat ca ieri să anunțe prelungirea contractului cu Șahtior.
De altfel, „Il Luce“ era presat de mai multe oferte, evident, toate mai avantajoase decât cea pe care i-o făcuse directorul general al Federației Române de Fotbal. Numai că, până la urmă, el a ales să nu plece de la Șahtior. De altfel, îl anunțase încă de aseară pe Lupescu de faptul că e foarte greu de crezut că ar putea să accepte naționala. Era ofertat de Marseille (greu de acceptat pentru că situația de acolo era grea, jucătorii țin foarte mult la actualul antrenor, Eric Gerets), de Fenerbahce (nu se deciseseră încă dacă să-l dea sau nu afară pe Aragones, căruia ar trebui să-i plătească despăgubiri imense), de Galatasaray (situație incertă la nivelul conducerii) și…de Șahtior, care trebuia să-i propună prelungirea din moment în moment. Și, a ales Șahtior, unde i s-a oferit un contract pe un an cu opțiune de prelungire pe încă unul și 1.000.000 de euro în plus la salariu!

 

Cum au decurs negocierile

Sosit în Marsilia cu patru ore înainte de Olympique – Șahtior, directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, l-a întâlnit pe Mircea Lucescu abia după partidă, în noaptea de joi spre vineri. „Felicitări, nea Mircea!“ au fost primele cuvinte adresate de „Kaiser“ antrenorului lui Șahtior după victoria cu 2-1. Apoi, alături de Florin Răducioiu și de Ionuț Chirilă, cei doi s-au retras în res­taurantul hotelului Villa Massalia Concorde, unde au servit o cină târzie, alături de fotbaliștii lui Șahtior. Dialogul cu adevărat important dintre Lupescu și „Il Luce“ avea să fie purtat însă mai târziu, spre 1:00 ora Franței, la etaj, în apartamentul ultimului. Acolo, timp de două ore, au discutat despre eventualitatea preluării postului de selecționer al României de către Mircea Lucescu.

 

Urmează Răzvan!

Refuzul lui Mircea Lucescu era unul totuși așteptat de către Ionuț Lupescu. Acesta are de gând să se orienteze spre „lupii tineri” acum, iar primul nume la care se va opri este Răzvan Lucescu. Dacă seniorul a refuzat, juniorul este acum principalul favorit la preluarea băncii tehnice a echipei naționale. Lupescu urmează să se întâlnească în curând cu antrenorul Brașovului, care i-a fost recomandat și de către „Il Luce”.

 

Adunare generală în plin război!

Conflictul din fotbalul românesc declanșat la Comitetul Executiv de lupta dintre Dumitru Dragomir și Mircea Sandu ia amploare. Mai mulți șefi de cluburi vor ca Mircea Sandu să convoace o Adunare Generală Extraordinară pentru a discuta pe față problemele fotbalului românesc. „Nu e vorba de schimbarea lui Mircea Sandu, noi vrem o discuție clară. Vinovații trebuie să plătească”, a spus Marin Condescu, președintele celor de la Pandurii. Acesta, de altfel, a spus că are peste 50 de membri ai Adunării Generale care doresc același lucru.

"M-a sunat astăzi (n.r. – ieri) și mi-a zis că îmi mulțumește, pentru că am fost singurul care i-a făcut o ofertă serioasă pentru echipa națională. Mi-a zis că preferă să rămână la Șahtior, pentru că are o vârstă deja", Ionuț Lupescu, director general FRF

"Ahmetov s-a grăbit cu oferta și pentru că m-a văzut pe mine pe-acolo. Măcar mă bucur că l-am ajutat în felul ăsta pe nea Mircea", Ionuț Lupescu, director general FRF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×