Gloria a început în forță partida cu Oțelul. "Dacă batem Oțelul, 80-90 la sută sutem salvați", anunța înaintea meciului Sabău, iar bistrițenii l-au luat în serios pe tehnician. Azevedo a tras primul semnal de alarmă pentru gălățeni, după ce a reluat puțin pe lângă poartă, după un corner executat de Nalați, în primul minut al reprizei, apoi Diogo trimite razant cu bara, de la 18 metri.
După golul spectaculos din meciul cu CFR-ul, portughezul din avanposturile Bistriței mai lovește încă o dată, de data aceasta cu capul. În minutul 12, după o lovitură liberă executată de Nalați, de la mare distanță, Diogo a trimis în plasă, de la 10 metri, iar Gloria a trecut în avantaj pe tabelă.
Prima repriză e apoi a lui Sânmărtean, care face ce vrea cu defensiva Oțelului, însă talentatul mijlocaș al bistrițenilor nu se lipește de gol. Oțelul îl pierde și pe Paraschiv, care iese accidentat, dar Avram, cel care l-a înlocuit, are o șansă importantă în finalul primei reprize, însă trage puțn pe lângă poartă, din 8 metri.
Ardelenii rezolvă soarta meciului în debutul reprizei secunde, după ce Coroian transformă o lovitură liberă de la 25 de metri, apoi oaspeții încep și ei să joace fotbal. Giurgiu și Pena sunt blocați de Tătărușanu, apoi ultimul reușește să și marcheze, dar reușita este anulată pe motiv de offside, după semnalizarea corectă a asistentului Hulubei.
Cei care punctează sunt însă tot bistrițenii, în minutul 79, când Zaharia îndeplinește o simplă formalitate din 10 metri, după o pasă a lui Coroian. Pe final, bistrițeanul Oțelului, S. Costin, își lasă echipa în inferioritate, după ce vede al doilea galben, iar Gloria profită de eșecul Farului și se distanțează la 6 puncte de linia fierbinte a retrogradării.Â
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE AL PARTIDEI
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER