Taurii furioși**

Taurii furioși**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Red Bull, Brawn GP și Toro Rosso au adunat 32 de puncte la Shanghai, în timp ce Renault, Mercedes și Ferrari, constructorii care le furnizează motoare, n-au strâns decât 7! Vettel a câștigat, iar echipa „taurilor” a făcut „dubla“. Este pentru prima oară, din 1992, când Ferrari nu ia punct în primele trei etape.

Victorios la Monza, anul trecut, pe când concura pentru Toro Rosso, Sebastian Vettel s-a impus duminică, la Shanghai, în aceleași condiții vitrege: pe ploaie. El a adus primul succes pentru Red Bull de la intrarea acestei echipe în F1 (2005). Comparat deseori cu Michael Schumacher, Vettel (21 de ani) a luat startul din spatele mașinii de securitate, ploaia măturând circuitul chinez. El a condus cursa de la un capăt la altul, însă nu a fost deloc simplu. „A fost dur să mențin mașina. Mai mult am alunecat pe apă. Ultimul viraj ne-a pus probleme, fiind în urcare. În acel loc nimeni nu mai controla nimic”, a declarat câștigătorul, care a apreciat modul în care s-a comportat monopostul, precum și treaba făcută de echipa lui.  

Ferrari, fără punct!

În timp ce Red Bull a realizat prima sa „dublă” – Mark Webber a terminat în urma lui Vettel -, Renault, constructorul care le furnizează motoare „taurilor”, n-a luat niciun punct. Și asta pentru că Fernando Alonso a terminat abia pe 9, deși a luat startul de pe prima linie a grilei. Nici Mercedes n-a ieșit mai bine. Cu toate că Kovalainen (locul 5) și Hamilton (6) au terminat în puncte, în fața lui McLaren au fost Barrichello și Button, piloții lui Brawn GP, team motorizat de germani! Despre Ferrari ce să mai spunem… Massa a abandonat, Raikkonen a fost pe 10. Dezolant, dacă ne gândim că debutantul Buemi a obținut un punct cu un monopost Toro Rosso echipat cu motor produs de Scuderia! Demnă de remarcat și poziția (a 7-a) pe care a încheiat cursa Timo Glock, pilotul Toyota fiind închizător de pluton la start! De altfel, în trei curse disputate în 2009 Ferrari n-a acumulat niciun punct! În urma acestor rezultate, Button (21 puncte) și Barrichello (15p) mențin pe Brawn GP în fruntea clasamentelor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu, nu e o glumă! Gabi Tamaș pleacă în Asia Express. Avem lista explozivă a concurenților
Nu, nu e o glumă! Gabi Tamaș pleacă în Asia Express. Avem lista explozivă a concurenților
Au bătut palma cu jucătorul! Real Madrid face un nou transfer de răsunet: Florentino Perez îl vrea acum
Au bătut palma cu jucătorul! Real Madrid face un nou transfer de răsunet: Florentino Perez îl vrea acum
ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!
ȘOC! Filmarea cu sărutul dintre Șoșoacă și Simion a creat vâlvă în mediul online!
Fotbalistul român ajuns „mărul discordiei”! „Furtul” pregătit de Florentino Perez pentru „a o face KO pe Barcelona”
Fotbalistul român ajuns „mărul discordiei”! „Furtul” pregătit de Florentino Perez pentru „a o face KO pe Barcelona”
FCSB, lovitură după lovitură! Clubul confirmă ultimele transferuri făcute de Gigi Becali: ”Nu putem refuza!”
FCSB, lovitură după lovitură! Clubul confirmă ultimele transferuri făcute de Gigi Becali: ”Nu putem refuza!”
Becali a anunţat noul transfer de la FCSB:
Becali a anunţat noul transfer de la FCSB: "Va intra în meciuri". Campioana României şi-a luat atacant de perspectivă
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
Concedieri ȘOC după plecarea Andreei Bălan. Vedeta dată AFARĂ cu scandal
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta din spate
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta…
Şoferul unui SUV, filmat cum încearcă să se urce pe o Skoda după o şicanare în trafic, la Timişoara
Şoferul unui SUV, filmat cum încearcă să se urce pe o Skoda după o şicanare în trafic, la Timişoara
Universul a intrat în CRIZĂ! Noi măsurători CONFIRMĂ ce mulți bănuiau
Universul a intrat în CRIZĂ! Noi măsurători CONFIRMĂ ce mulți bănuiau
Afacerea cu care Ianis Hagi vrea să dea lovitura! Proiectul de milioane în care s-a implicat Prinţul
Afacerea cu care Ianis Hagi vrea să dea lovitura! Proiectul de milioane în care s-a implicat Prinţul
Primăvară cu ninsori! Meteorologii Accuweather au emis prima prognoză pentru luna martie 2025, în București
Primăvară cu ninsori! Meteorologii Accuweather au emis prima prognoză pentru luna martie 2025, în București
Doliu și durere fără margini! Am mai pierdut un actor genial. A fost idolul anilor ’70
Doliu și durere fără margini! Am mai pierdut un actor genial. A fost idolul anilor ’70
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de mașini
Cine e suspectul reținut în cazul crimei de la Bragadiru. Cum a fost ucisă Marina și ascunsă în cimitirul de…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
VIDEO: Când debutează al doilea sezon al serialului The Last of Us?
Legenda Manchester United, Denis Law, a murit la vârsta de 84 de ani
Legenda Manchester United, Denis Law, a murit la vârsta de 84 de ani
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
Florin Salam, internat în spital! Soția manelistului le cere tuturor să se roage pentru el
Florin Salam, internat în spital! Soția manelistului le cere tuturor să se roage pentru el
×