Titular la Getafe în weekend, în partida contra Barcelonei (0-1, gol Messi), Contra a fost desemnat de „As” trompeta meciului și a fost schimbat la pauză. Enervat de decizia tehnicianului lui Getafe, românul l-a insultat grav pe acesta și a aruncat cu jambierele după el.
După anunțul retragerii din naționala României, era de așteptat ca românul să dea totul pentru echipa sa de club, iar ocazia ideală era partida împotriva Barcelonei, meci în care „Guriță” a jucat titular. Românul nu a arătat însă mare lucru, drept pentru care la pauză, în vestiar, a fost anunțat de Munoz că va fi înlocuit cu Granero. Atât i-a trebuit lui Contra, care a început să verse un potop de insulte la adresa antrenorului său și, după ce a aruncat jambierele către acesta, a încercat chiar să-l lovească, fiind cu greu calmat de coechipieri și de fizioterapeutul echipei. Presa spaniolă scrie că reacția ex-dinamovistului a fost ciudată, cunoscute fiind relațiile de amiciție dintre familia sa și cea a tehnicianului iberic, ei vizitându-se reciproc și petrecând mult timp împreună.
Nu este la primul incident
Contra a mai fost implicat și în alte scandaluri de-a lungul carierei sale. În 2002, pe când evolua la AC Milan, românul s-a bătut cu olandezul Davids, chiar în timpul unui meci. Cei doi au fost eliminați pentru că începuseră să se lovească, iar în drum spre vestiare ei au continuat să-și împartă pumni.
Un episod mai recent s-a petrecut în noiembrie 2008, în timpul unui antrenament. Atunci, „Guriță” a avut o altercație cu Mario Cotelo, coechipierul său de la Getafe (foto mic). Conflictul ar fi degenerat într-o bătaie în toată regula dacă antrenorul Victor Munoz nu intervenea pentru a-i despărți pe cei doi. Contra a ieșit șifonat din incident, el primind două lovituri de la Cotelo.
2 mingi a recuperat Contra în prima repriză a meciului cu Barcelona, pierzând în schimb patru
4 faulturi a comis jucătorul român în duelurile cu „extratereștrii“ lui Guardiola
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER