Ion Crăciunescu, fostul președinte al CCA, a vorbit despre reținerea lui Corpodean sub acuzația de luare de mită, pentru 24 de ore. Crăciunescu a afirmat că arbitrul Corpodean poate conduce foarte bine un meci, însă doar dacă vrea. Fostul șef al CCA a povestit două isprăvi ale lui Corpodean și de ce a făcut cerere la UEFA pentru a-l înlocui pe acesta la un meci din Cupa UEFA, între Legia Varșovia și Dinamo Tbilisi. "Greșise la două meciuri înainte, unul la Iași, când un asistent i-a indicat penalty și el trebuia să-l vadă, iar a doua oară la un meci Sportul-Craiova, parcă, când a dat penalty la o minge care-i căzuse în cap la un jucător. Era imediat după o întâlnire de la UEFA, cânbd ne-au spus să la transmitem imediat dacă un arbitru nu e în formă. UEFA chiar ne-a apreciat apoi, că le-am semnalat acest lucru. Oricum, Corpodean este un arbitru care poate arbitra foarte bine, dacă vrea", a spus Crăciunescu, la sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER