Postul de televiziune Sport.ro a realizat un interviu cu Gică Popescu (foto) în care acesta se declară uimit de faptul că numele lui Dan Petrescu nu apare printre cele vehiculate în legătură cu postul de selecționer al României.
„Cred că Hagi merită postul de selecționer pentru tot ce a făcut pentru fotbalul românesc”, a concluzionat fostul tricolor în interviul realizat de colegii de la Sport.ro. În schimb, despre Răzvan Lucescu, „Baciul” a spus că în clasamentul preferințelor lui vine abia pe poziția a treia, după Dan Petrescu: „Eu nu știu de ce Dan Petrescu nu apare în această cursă, pentru că este pe locul doi cu o echipă de provincie, formată din jucători refuzați de toate echipele din Liga I. Pe mine mă surprinde că el nu intră în aceste discuții. Eu cred că Dan Petrescu, cu tot respectul pentru Răzvan Lucescu, ar merita să fie imediat după Hagi în acest clasament.”
Selecționer ales prin vot?
Răzvan Lucescu este mare favorit la postul de selecționer, dar președintele FRF, Mircea Sandu, ține mai mult la varianta sa: Gheorghe Hagi (foto). Se poate ajunge ca selecționerul să fie votat între cei doi, în Comitetul Executiv al Federației.
Cel care vine cu propunerea de nume privind postul de selecționer este Ionuț Lupescu. Acesta merge pe varianta reprezentată de Răzvan Lucescu, neavând încredere în capacitățile profesionale ale lui Hagi. „Regele” este însă susținut în continuare de Mircea Sandu. Dacă, în momentul în care vor purta discuția decisivă, cei doi nu vor ieși din birou cu un singur nume, se poate ajunge ca în Comitetul Executiv să fie propuse ambele nume. Cum influența lui Mircea Sandu asupra organismului federal este foarte bine cunoscută, în varianta votării în Comitetul Executiv șanse mai mari ar avea Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER