ProSport a aflat că directorul general de la PIC, Făcăleață, a declarat procurorilor DNA că îl păcălea pe Penescu și că nu dădea banii mai departe arbitrilor atunci când îl trimitea în „misiune“ patronul său!
Conform unor surse apropiate cazului, Liviu Făcăleață a recunoscut în fața procurorilor întâlnirea cu Corpodean în casa acestuia pe data de 24 decembrie, dar, șoc!, ar fi declarat procurorilor că a mers să-l vadă pe Corpodean la Cluj doar pentru a-i lăsa lui Penescu senzația că îi îndeplinește ordinele, neducând la bun sfârșit planurile de mituire concepute de patron! „Penescu era speriat mereu înainte de meciuri! Mereu avea senzația că îl fură arbitrii. Ca să-l liniștesc, acceptam să mă duc, vorbeam cu arbitrii, dar nu le dădeam banii“. Cam așa ar suna apărarea pe care și-o construiește Făcăleață în declarațiile oferite procurorilor la Pitești. „Ce mari sunt copiii tăi, Sorine!“ Conform celor subsemnate de Făcăleață și de Corpodean la DNA, vizita pe care primul i-a făcut-o arbitrului la Cluj nu a avut ca deznodământ primirea sumei de 15.000 de dolari de către arbitru. „Dacă ați venit să vorbim despre fotbal, să știți că nu avem ce vorbi“, susține în declarații Corpodean că i-ar fi spus acesta lui Făcăleață în poarta casei sale de la Cluj. Apoi, în interior, tot conform declarațiilor, cei doi ar fi vorbit despre posibilitatea deschiderii unui magazin PIC la Cluj și despre cât de mari sunt copiii arbitrilor, dar nu și despre bani!
Când a ieșit din casa lui Corpodean, Făcăleață l-a sunat pe Penescu. Discuția apare în stenograme și arată că Făcăleață îi spune patronului său că arbitrul nu a primit banii Călin Budișan, avocatul lui Sorin Corpodean
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER