Marian Iancu este bucuros că Răzvan Lucescu a fost numit în postul de selecționer și felicită pentru prima oară după mult timp FRF pentru alegerea făcută.
Noul tehnician al naționalei are toate atuurile să se impună, fiind din același `aluat` ca marii Mourinho sau Beckenbauer.
"Lucescu e o alegere bună, inspirată, Federația a făcut bine numindu-l selecționer. L-am felicitat încă de ieri pentru că eram sigur că va fi ales. În momentul în care m-am gândit să îl aduc pe Răzvan la Poli am vrut să dau forță unui grup. El este un astfel de om, dă putere echipei. Îl plasez pe Lucescu alături de Mourinho, Beckenbauer și alții, e foarte pregătit din toate punctele de vedere pentru performanță", a spus Iancu la gsptv.
În condițiile evoluțiilor lamentabile ale naționalei, din ultimul timp, numirea lui Lucescu nu poate decât să se dovedească a fi benefică: "Cred în mediocritatea echipei naționale. Răzvan Lucescu nu are cum să aducă decât un plus în acest moment. E dovada faptului că FRF încearcă să repare tărziu ceea ce a construit prost timp de 20 de ani. E bine că a fost ales Răzvan, cred că se poate conta pe el. Am încredere în el și sper că va reuși la reprezentativă"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER