Tocală: „Vom face 10.000 de terenuri** unde se poate juca baschet în țară!”

Tocală:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Carmen Tocală a primit un nou mandat de președinte al Federației Române de Baschet, după ce membrii Adunării Generale, i-au acordat în unanimitate votul. ProSport a discutat cu vechea/noua președintă a Federației despre prioritățile sale în anii care urmează și despre ce se va face pentru promovarea acestui sport în toată țara.

Felicitări pentru noul mandat doamna Președinte, dar, trecând direct la subiect, care este prioritatea absolută a FRB în acest moment?

Obiectivul și prioritatea zero a Federației rămâne perfecționarea tehnicienilor de baschet din România. Am semnat contracte cu federațiile din Italia, Turcia, Serbia și prin participarea în acest program special vom duce antrenorii la stagii de pregătire. Am participat deja la stagii de două săptămâni la Galatasaray, acum urmează să mergem la Partizan Belgrad.

Acordați o atenție sporită tehnicienilor, dar cum rămâne cu jucătorii din Divizia A, ce ne-am face fără jucătorii străini?

Partea de spectacol au adus-o jucătorii din Statele Unite, iar responsabilii pentru creșterea campionatului intern în ceea ce privește atitudinea din teren, meritul este al jucătorilor sârbi. Cu toate acestea, ne gândim și la jucătorii români și de aceea am impus fiecărei echipe să aibă înregistrată cel puțin o echipă de juniori.
 

O altă problemă este lipsa terenurilor unde se poate juca. Aveți vreun plan pentru a crește numărul de terenuri din aer liber, din parcuri sau alte locuri publice?

Baza materială este o problemă pentru baschetul românesc. Noi am demarat deja un program prin care am construit 625 de terenuri, iar în câțiva ani dorim să ajungem la 10.000, în toată țara. E vorba de terenuri gen "streetball" cum sunt deja în București și în țară. Totul se face din veniturile Federației Române de Baschet.

E un proiect ambițios, dar ce facem cu sportul școlar, mai ales cu reducerea numărului de ore de sport? Nu mai vine nimic din urmă…

Ne interesează viitorul și sportul la nivel de copii și de aceea am protestat când Ministerul Educației a decis ca jucătorii legitimați să nu poată participă la competițiile școlare. Din fericire s-a revenit asupra deciziei, motiv pentru care colaborăm cu cei de la MEC pentru ca profesorii de educație fizică să aducă cât mai mulți copii la baschet.
 

Articol scris de Mihai Șomănescu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×