Steaua – Dinamo e de obicei asociat cu imaginea unui derby periculos. E genul de meci în ziua căruia mamele își avertizează copiii să nu cumva să iasă din casă și în ziua căruia Bucureștiul pare sub stare de asediu, cu desfășurări imense de forțe de poliție și de jandarmerie pentru a contracara pericolul pe care cele două grupuri de suporteri îl reprezintă. Există însă un moment în istoria, chiar recentă, a derby-ului când cele două galerii au făcut front comun, nu s-au înjurat nicio secundă și chiar au cântat împreună pe tot parcursul meciului!
Se întâmpla în 2002 și, din păcate, totul a pornit de la un episod urât și foarte violent. Atunci, un suporter al Stelei a fost împușcat de jandarmi la întoarcerea dintr-o deplasare. Culmea, urma tocmai marele derby. Istoria meciului propriu-zis n-a fost prea interesantă, un 1-1 prin golurile lui Miu și Vlad Munteanu. Ce s-a întâmplat în tribune însă, e altă poveste. Rivalii, în vizită la spital
Max, fan al Stelei, a fost împușcat de forțele de ordine pe când se întorcea din deplasarea de la Craiova. „Nu făceam nimic, am coborât din microbuze pentru nevoi fiziologice. Jandarmii ne-au amenințat să urcăm la loc, noi n-am vrut. Au venit apoi mascații și au început să tragă! Nu numai pe mine m-au nimerit, ci și pe alți doi colegi”, povestea acesta. La spital a fost vizitat de multă lume din galeria Stelei, dar și de fani ai lui Dinamo, care i-au adus cadouri și chiar au stat cu el câteva ore. Acolo s-a pus la cale ceea ce nu credea nimeni până atunci că e posibil, uniunea între cele două galerii.
„Câinii”, aplaudați pe Ghencea!
Mai mulți reprezentanți ai celor două grupuri s-au vizitat apoi reciproc și au discutat detaliile. „Sincer, nu credeam că o să iasă ceva. Vă dați seama, era ciudat până și să stăm de vorbă cu ei”, a povestit unul dintre liderii de atunci ai „câinilor”. Și totuși, rezultatul a fost peste așteptări: „Stadionul era plin și dintr-o dată am început să cântâm. Au cântat și cei de la Steaua cu noi, ne aplaudau, am strigat toți pentru băiatul ăla care era la spital cu găurile de alice în el”. Interesant este că la meciul respectiv nu a ieșit niciun fel de scandal nici cu forțele de ordine, fanii stabilind dinainte să nu provoace și să nu se lase provocați.
Voiau să se unească și vineri
Interesant este că, în ultimele zile, fanii Stelei și cei ai lui Dinamo vorbiseră să recreeze uniunea și la derby-ul de vineri, ca protest față de legea lui Dumitru Dragomir și abuzurile Jandarmeriei. Numai că, după ce s-a întâmplat ieri pe drumul spre Buzău, când autocarul Stelei a fost atacat de fanii câinilor care se îndreptau spre Galați și Pawel Golanski a ajuns la spital, e greu de crezut că gestul s-ar putea repeta. O tradiție care a continuat Episodul din 2002 nu a fost chiar singular. În 2005, când fanii lui Dinamo au organizat un protest la Ministerul Afacerilor Externe pentru cei cinci ultrași ai „câinilor” reținuți în Bulgaria, steliștii au venit în număr foarte mare la manifestație. De asemenea, s-a mai încercat un protest comun și la partida din Ghencea din 2007 (4-2 pentru Dinamo), atunci legea lui Dumitru Dragomir fiind motorul care i-a unit. Atunci au fost doar câteva mesaje comune și, în plus, trebuia să nu se cânte pe durata primei reprize. S-a opus însă desfășurarea partidei, golul lui Cătălin Munteanu, primul al meciului, aruncând în aer peluza alb-roșiilor și aici s-a terminat încercarea de protest comun.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER