Îl mai țineți minte? Un nume comun, Radu Ion, o profesie banală, șofer de autobuz, o pasiune ca multe altele, Steaua București. Asta era atunci, în mai 2005, când Meme Stoica a coborât furibund din oficială și l-a lovit în văzul tuturor. De-atunci, viața i s-a schimbat. Îl cheamă la fel, e tot șofer de autobuz și merge la fiecare meci de acasă al Stelei. Numai că, acum, îl cunoaște toată lumea. „A trebuit să suport multe, vă dați seama. Auzeam lumea cum vorbea de mine pe stradă, colegii făceau și încă mai fac mișto de mine…M-am obișnuit, ce să fac! M-am mai enervat eu de câteva ori când săreau calul”, povestește Radu Ion.
Evident, i se spune „Meme”
Repercusiuni au mai existat. În primul rând s-a ales cu poreclă. „Bineînțeles că acum mă știe toată lumea de . La garaj, chiar și în cartier”. S-a mai văzut de multe ori cu actualul manager de la Urziceni și nu mai există resentimente. „Mă întreba mereu ce fac, cum îmi mai merge. Sincer, eu chiar aș vrea să se întoarcă la Steaua, pentru că a demonstrat că e un manager bun”, spune el. În rest, are aceleași probleme ca orice fan al roș-albaștrilor: e dezamăgit de Lăcătuș și crede că mulți jucători din actualul lot n-au ce căuta în Ghencea. Și mai are un of: „Toată lumea crede că m-am umplut de bani, că am plecat blindat de euro de la Gigi din birou. Credeți că, dacă era așa, conduceam un Logan și mai stăteam într-o garsonieră cu nevasta și cu doi copii?”
„Normal că vin cu Dinamo! E marele meci, trebuie să-i batem și să ne răzbunăm că ne-au luat campionatul!”, Radu Ion, suporter Steaua Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER