Cei trei „mari” ai Formulei 1 – Ferrari, McLaren și BMW -, adică cele mai bune trei echipe în 2008, nu se pot lăuda că au avut un debut bun de sezon. Ei abordează cursa de duminică, găzduită de Barcelona, totodată prima din Europa în acest an, cu obiective diferite.
 FERRARI. Monopostul F60 se va prezenta cu noi eleroane față și spate. De asemenea, deși era anunțat pentru cursele din Turcia și Marea Britanie, „dublul difuzor” va putea fi văzut pe bolidul Scuderiei. Acesta a fost testat săptămâna trecută, la Vairano, inginerii constatând un câștig din punct de vedere aerodinamic. Cum a fost refăcut întreg sistemul electronic și hidraulic al monopostului e greu de spus dacă rezultatele echipei vor fi mai bune. „Toate echipele au lucrat la acest aspect. Vom vedea dacă am găsit cele mai bune soluții”, a spus Kimi Raikkonen, care în Spania va beneficia și de un șasiu nou, mai ușor cu câteva kilograme.
 McLAREN. Team-ul anglo-german nu își face mari planuri pentru Barcelona, monopostul MP4 nefiind modificat. Și, în plus, testele făcute astă-iarnă acolo nu s-au soldat cu rezultate prea bune. Campionul mondial en titre, Lewis Hamilton, și-a avertizat suporterii că pe „terenul lui Alonso” nu se așteaptă la cine știe ce rezultat. „Suntem conștienți că mașina noastră nu se va mișca la fel de bine ca în Bahrain pe pista de la Montmelo. Spre deosebire de concurenți, care și-au modificat bolizii, noi am folosit noi piese la cursele din afara Europei”, s-a justificat britanicul.Â
 BMW. Și monopostul F1.09 a fost modificat față de versiunea care a dezamăgit în Bahrain, doar că anglo-germanii au decis să nu monteze încă „dublul difuzor”. Mario Theissen a explicat că „bolidul nu poate fi schimbat dintr-o dată. Vom folosi difuzorul ceva mai târziu”. Șeful de la BMW a adăugat că „Sebastien Vettel, de la Red Bull, a câștigat în China deși mașina sa nu a avut așa ceva.”
 O altă echipă care a decis să prezinte pe circuitul iberic un monopost modificat este Renault. De altfel, mulți înclină să creadă că Alonso e favorit la victorie în cursa de acolo (de duminică).Â
Anul trecut, în Spania, pe podium au urcat Massa (Ferrari), Hamilton (McLaren) și Kubica (BMW)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER