Fata de cristal

Redactor:
Andru Nenciu
Fata de cristal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Utimul cristal intrat în vitrina atletismului e Ionela. O piesă unică, născută în urmă cu 33 de ani, într-o zi geroasă de februarie…

…la 43 de km de Râmnicu Vâlcea, la Tomșani, o fetiță zglobie, blondă, cu ochi verzi, tunsă „militărește“, făcea „toate prostiile din lume“, după cum își amintesc apropiații. I se spunea „Băiețelul“ și o necăjea mai tot timpul pe sora ei mai mare cu 11 luni, Alina, ba chiar o mai și „altoia“ din când în când. Olteanca zburdalnică o ținea într-o fugă, visând să devină pilot de curse, „pentru că suna bine titlul profesiei“. Dar la câțiva ani distanță, avea să intre tot în zodia vitezei, convinsă de un succes repurtat la un concurs școlar. Abia împlinise 11 ani, iar premiul cucerit, doi pepeni, i-a netezit culoarul spre sport, deși mama îi calculase pașii către liceul economic. N-a fost să fie realul și a făcut stânga-mprejur, optând pentru liceul sportiv, fără știrea părinților și fără visuri de preamărire. Alegerea n-a fost perdantă, iar șampania victoriilor a savurat-o din plin, din cupe de cristal.

Viteză de 180km/h!

În spatele campioanei se află o persoană cu un suflet mare, ce frapează prin sinceritate, își oferă  la nevoie și haina de pe ea, sau uimește prin acțiunile inițiate. și-a făcut o operație de mărire a sânilor, care i-a sporit capitalul de popularitate conferit de performanțe și trofee, printre care și un pantof de cristal cu fir de aur la care ține cel mai mult. A uimit prin acuratețea interpretării unor cântece din folclor și a rupt ringul de dans când a avut chef. A fost fidelă ani buni parfumului „Crystal noir“, iar în timpul nopții, atunci când era singură, obișnuia să doarmă fie cu lumina aprinsă, fie cu televizorul deschis. De frică. Mai mereu, între Vâlcea și București, obișnuia să gonească cu 180 km/h la bordul bolidului său Audi, în portbagajul căruia își ordona simetric „Cuiele“ (n.r. – pantofii de sport). Acum, și le-a scos definitiv. Pe unele le-a oferit unor micuțe viitoare „Ionela“, pe altele și le-a îndesat într-o cămară, după JO 2008, oraș unde plângea mai tot timpul de suferința provocată de călcâi. „Durerile nu mi-au dat pace, nu mai pot continua. Mă simt parcă aș fi din cristal“, spune Ionela. Azi, ea tocmai a început o nouă cursă…

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doliu în lumea filmului! Celebra actriță a fost găsită MOARTĂ în casă 😢
Doliu în lumea filmului! Celebra actriță a fost găsită MOARTĂ în casă 😢
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Exclusiv | Alexandru Papadopol cununie în biserică, în mare secret. AVEM IMAGINILE! Cum arăta mireasa Cristiana și cine au fost nașii
Exclusiv | Alexandru Papadopol cununie în biserică, în mare secret. AVEM IMAGINILE! Cum arăta mireasa Cristiana și cine au fost…
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Jordan Gele a spus ce va face, după ce a primit un contract pe doar 4 luni la FCSB
Jordan Gele a spus ce va face, după ce a primit un contract pe doar 4 luni la FCSB
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
Prințul William, în doliu! A MURIT de cancer la doar 47 de ani 😢
Prințul William, în doliu! A MURIT de cancer la doar 47 de ani 😢
Marele actor a murit. Toată lumea l-a iubit enorm. Va rămâne veșnic în amintirea tuturor!
Marele actor a murit. Toată lumea l-a iubit enorm. Va rămâne veșnic în amintirea tuturor!
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×