Mircea Rednic a stabilit obiectivul lui Dinamo în partida cu FC Timișoara, din etapa a 31-a. Antrenorul dinamovist vrea ca gruparea din „Ștefan cel Mare” să obțină cel puțin un punct în fața timișorenilor, în partida din „Groapă”, la fel cum s-a întâmplat și în derby-ul cu Steaua, din Ghencea. „Mai avem patru meciuri, însă chiar dacă batem Timișoara nu putem spune că suntem campioni. Meciul este foarte important, trebuie să-l câștigăm, dar dacă nu se poate, trebuie să obținem minim un punct, așa cum am făcut și în Ghencea. Eu am riscat în acel meci, am jucat în a doua repriză cu trei atacanți, plus Mitea și Cristea, însă unii jucători ai mei nu au prins o zi prea bună. M-am gândit în primul la rezultat, am așteptat greșeala adversarului. Nu am greșit nici noi, nici ei. Punctul din Ghencea este foarte important pentru noi”, a spus Rednic, la Realitatea TV.
Derby-ul Dinamo-FC Timișoara se va disputa duminică, de la ora 20.30, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER