Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat că s-ar bucura ca directorul de relații internaționale al Federației Române de Fotbal, Florin Prunea, să nu aibă niciun amestec în cazul de corupție din fotbalul românesc.
"Eu m-aș bucura ca Prunea să nu aibă niciun amestec și să nu aibă probleme. În rest, nu vreau să comentez nimic din ceea ce se întâmplă, pentru că nu este treaba mea", a spus Popescu pentru MEDIAFAX.
Fostul fotbalist a spus că decizia sa de a nu candidat la postul de președinte al FRF nu este una definitivă. "Deocamdată eu am luat această hotărâre de a nu candida la președinția federației, însă nu se știe ce se mai poate întâmpla, nu este definitivă", a adăugat Gică Popescu.
Directorul de relații internaționale al Federației Române de Fotbal, Florin Prunea, este audiat, joi dimineață, la DNA Pitești, în cazul corupției din arbitraj.
Prunea s-a prezentat la DNA azi în jurul orei 7.30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER