Regele reclamelor**

Regele reclamelor**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Piața de publicitate din România a ajuns la 800 de milioane de euro, având în ultimul an o creștere impresionantă,  de 70 la sută.

Odată cu piața, au crescut enorm și încasările protagoniștilor campaniilor publicitare. Mărcile simt din ce în ce mai mult nevoia de a fi recunoscute cu ajutorul unor figuri publice, iar sportul oferă cele mai mediatizate staruri. Fotbaliștii joacă și pe piața de publicitate în mai multe echipe. Cea mai puternică e condusă de Mihai Neguț, un agent cu vechime în domeniu. „În ultimul timp, și fotbaliștii de la noi s-au obișnuit cu ideea de a nu-și mai negocia singuri contractele și că ies mai câștigați dacă sunt asitați de specialiști. Dar și marile companii au priceput că a trecut vremea când mai puteau oferi doar un televizor, sau o mie de euro, pentru a beneficia de imaginea unui mare sportiv”, spune  Neguț.

Hagi este cel mai solicitat

Managing partner la 4All Sport&Entertainment, Mihai Neguț deține semnăturile unor nume grele, precum Gică Hagi, Cristi Chivu, Gică Popescu sau Bogdan Lobonț.
„Piața a crescut, drepturile tv din fotbal, la fel, s-au triplat, firește că și volumele de publicitate au cunoscut aceeași dezvoltare. Iar cum fotbalul este domeniul cel mai popular și cu cea mai mare expunere, era normal ca de aici să fie alese și vedetele pentru campanii”, explică Neguț.

La ora actuală, cel mai căutat nume din fotbalul românesc este, de departe, Gică Hagi. Surse din piață spun că acesta încasează, anual, peste un milion de euro din publicitate, dar că potențialul acestuia pentru 2009 se ridică la impresionanta sumă de două milioane de euro! Sigur, asta în condițiile în care criza globală nu-și va face și aici simțite efectele…

De ce are Hagi succes mai mare chiar decât actualul căpitan al naționalei, Cristi Chivu? Răspunde un insider din domeniu: „În primul rând pentru că Hagi e Hagi. Este un simbol național. Este Regele. Plus că are șanse extrem de mici de a mai greși, de a deveni exemplu negativ. În cazul unui Mutu, sau Chivu, vedeți, se mai întâmplă una, alta, dar la Hagi, nimic, e imaculat”, a explicat acesta.
În clipa de față, Gică Hagi este testimonialul unor campanii de anvergură, pentru Vodafone, BRD, BMW și Gilette. Deși cifrele sunt păstrate secrete extrem de bine, surse din piață spun că cel mai substanțial contract al lui Hagi este cel cu Vodafone, valoarea acetuia depășind ușor suma de jumătate de milon de euro! Specialiștii din advertising consideră, de asemenea, că potențialul lui Gică Hagi pentru anul viitor este undeva pe la două milioane de euro!

„Precum vedeți, la Hagi este vorba numai despre companii uriașe. Nici nu prea îl lăsăm la evenimente mici, pentru a nu fi supra expus. Uitați-vă la vedete precum Mihaela Rădulescu, sau Andreea Marin, care apar toată ziua, peste tot. Au vreun contract, cu vreo multinațională mare? Nu prea…”, explică Neguț strategia în cazul lui Hagi.

Chivu a semnat direct cu sud-coreenii

Cristi Chivu se apropie și el, la ora actuală, la încasări din publicitate de aproape un milion de euro. Specialiștii văd nivelul său, pentru acest an, la aproape un milion și jumătate de euro. Chivu are acum contracte cu Bergenbier, Samsung, Casa Auto-Mercedes, Adidas Europe, iar cel cu Coca Cola s-a terminat de curând. Cei de la Coca Cola au drept de preemțiune, dar în caz că nu vor prelungi înțelegerea, o altă multinațională mare așteaptă în stand by. Chivu mai are un parteneriat de imagine și cu Armani Prive, brandul de lux al celebrului designer italian.
Dintre contractele lui Chivu, cel mai valoros este cel cu Samsung Worldwide, semnat direct cu firma-mamă din Coreea, cotat undeva pe la 400.000 de euro.Cam la aceeași valoare se ridică și cel recent semnat cu Bergenbier.
Deși nu a fost un jucător exponențial și nici ca antrenor nu are încă o carieră cu mari rezultate, Răzvan Lucescu are o imagine gestionată și exploatată cât se poate de eficient. Surse din  piață estimează nivelul său de încasări anuale, din publicitate, la peste 500.000 de euro. Răzvan este acum imaginea Cosmote, Golden Brau, a dealerului VW Tess din Brașov și a fost protagonistul a două spoturi pentru Danone.

Alți fotbaliști:

Dan Petrescu – Gilette și Cosmote
Bogdan Lobonț – Cosmote și Mitsubishi
Gică Popescu – Gilette
La nivel internațional, sumele vehiculate au un cu totul alt ordin de mărime. Jose Mourinho încasează, de exemplu, peste 10 milioane de euro din publicitate, un nivel uriaș având și alte nume, precum David Beckham (30 de milioane), Ronaldinho (20 mil) sau Luis Figo (10).

Ce se întâmplă cu Mutu

Adrian Mutu este mult mai solicitat de către advertiseri în străinătate decât în România. „Și la noi are un mare potențial, dar nu este suficiant exploatat. De remarcat că nu a lucrat până acum deloc cu mari multinaționale”, spune Neguț.
Ultima campanie din țară avându-l ca protagonist pe Mutu a fost pentru un brand premium de apă minerală, Perenna. Compania, care aparține unui miliardar din Timișoara, Teodor Tuducan, i-ar fi plătit lui Adi Mutu peste 100.000 de euro pentru respectiva campanie. Fiica miliardarului, Medana, a povestit că s-a ajuns la Mutu prin intermediul lui Cosmin Contra, acesta fiind un prieten al familiei Tuducan. “Mutu a dat dovada că este un om de caracter. N-a fost deloc fițos, iar angajații agenției care a realizat colajul publicitar s-au mirat cât de bine a colaborat Adi cu ei”, a adăugat Medana Tuducan.

E imaginea firmei lui Moggi
În Italia, Adrian Mutu este actualmente protagonistul a trei campanii publicitare, pentru trei companii de îmbrăcăminte: Undici, Souvenir Clubbing și Cotton Belt. Prima dintre acestea aparține lui Alessandro Moggi, bun prieten cu Adrian și agentul acestuia. Conform unor surse din Peninsulă, Adi Mutu ar fi încasat în urma celor trei campanii aproape 500.000 de euro.
Unul dintre cei mai cunoscuți oameni din piața de publicitate din România, Bogdan Naumovici, este de părere că, la ora actuală, o asociere de imagine cu Adrian Mutu este rentabilă. „Mutu are acum un mare impact, este pe val, a devenit serios, trage tare și e familist, fiind, pe scurt, o imagine bună ca asociere“, a spus Naumovici. „O vedetă autohtonă, de genul Mihaela Rădulescu, Teo, sau Andreea Marin, vinde imagine pentru o campanie pe undeva în jurul a  50 de mii de euro, deci vă dați seama că e mult sub nivelul pe care se pare că îl solicită Mutu”, a încheiat Naumovici, directorul de creație de la 23.

Jose Mourinho – 10 mil euro/an
Gică Hagi – 2 mil euro/an
Mihaela Rădulescu – 1,2 mil euro/an

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×