Naționala feminină pregătită de Florin Grapă a repetat ieri, la Gabrovo (Bulgaria), evoluția din meciul cu Moldova, câștigând la fel de clar cu Albania: 3:0 (11, 15,15). Ea și-a asigurat locul 3 și calificarea în ultima fază a preliminariilor CM 2010.
Cu excepția debutului setului 2, România a dominat categoric partida cu Albania în care s-a bazat pe următoarele titulare: Miclea (3 puncte) – Nedelcu (8), Corjeuțanu (10), Onyejekwe (10), Țurlea (13), Marcovici (7) – Manu. Au mai jucat: Pristavu, Zaharia (2), Herlea (1) și Gavrilescu.
În ultimul ei meci la turneul de la Gabrovo, România întâlnește Bulgaria, astăzi, de la ora 18:00. Partida are importanță doar pentru a stabili locul pe care cele două echipe îl vor ocupa la final și, implicit, unde vor evolua ele în faza a treia a preliminariilor CM. Clasarea pe locul 3 (în caz de eșec) va duce Româna la turneul din Serbia (17-19 iulie), alături de echipa lui Zoran Terzic și de câștigătoarele grupelor care se încheie mâine în Franța și Croația. O victorie ne-ar putea trimite în turneul din Italia. Sigur este că din fiecare grupă a ultimei faze preliminare la turneul final din Japonia se vor califica primele două clasate. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER