Gigi e noul antrenor!**

Redactor:
Florin Marian
Redactor:
Gigi Stancu
Gigi e noul antrenor!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Luni, ora 11, antrenament”. Așa stă scris pe tabla din vestiarul jucătorilor steliști. A scris-o Pedrazzini cu mâna lui. Și a avut mână bună pentru că el va fi cel care va conduce ședința de pregătire de azi.

Demisia lui Lăcătuș s-a produs repede ieri așa cum a decurs și ultima lui numire. Un simplu telefon al lui Gigi Becali, o scurtă întâlnire la Palat și gata, ceea ce era de așteptat s-a întâmplat: „Fiara” nu mai e principal la Steaua! „Vrei să plec, plec! Nu vreau nici banii stipulați în clauză (n.r. 250.000 de eruo), dar doresc să îmi achiți toate restanțele financiare săptămâna asta”, a fost singura condiție pusă de Lăcătuș, aseară, când a semnat rezilierea contractului. 

Cel care va antrena Steaua va fi Pedrazzini, însă cel care va lua deciziile importante va fi chiar Gigi Becali. „Gata de mâine (n.r. azi) mă prezint la antrenamentele echipei. Mă îmbrac în trening și voi fi acolo zi de zi. Vreau să calific echipa în Europa League”, și-a declarat, public la sport.ro,  obiectivul noul „tehnician”. Finanțatorul-antrenor a relata și cum se va implica el la echipă: „Formula de start nu o să o fac eu, dar dacă în minutul 30 nu îmi place un jucător cum joacă atunci să nu-l mai văd pe teren după pauză! Ce asta înseamnă că mă implic la echipă? Eu o să fac schimbări, eu o să fac tot. Păi dacă nu m-am implicat, iată, unde am ajuns”. 

Lăcătuș a refuzat să fie președinte onorific!

Finanțatorul a dorit ca Lăcătuș să rămână în cadrul clubului și i-a propus ieri să fie președinte onorific. Funcția a fost refuzată de fostul antrenor al Stelei. „Fiara” va merge azi la antrenamentul Stelei pentru a-și lua la revedere de la jucători și de a-și strânge ultimele lucruri. Oficial, jucătorii nu fuseseră anunțați de vreo schimbare. Au aflat de la televizor, dar majoritatea presimțeau că astăzi nu vor mai alerga sub comanda lui Lăcătuș.

Șef la academie?

Interesant e că finanțatorul Stelei e gata să-i ofere lui Marius Lăcătuș un post în cadrul clubului din Ghencea. Gigi Becali intenționează să-l numească șef peste academia de fotbal în care își pune mari speranțe, însă e greu de crezut că „Fiara” va accepta această slujbă, deoarece vrea să continuie cu antrenoratul la nivel înalt.

„Fiara” ar putea antrena din nou pe FC Brașov

O variantă pentru Lăcătuș este, se pare, FC Brașov. Patronul Ioan Neculaie l-ar dori înapoi, după ce „Fiara” a mai lucrat sub Tâmpa. Răzvan Lucescu va termina mandatul la finalul campionatului și își va vedea de noua misiune de selecționer. Unele surse susțin că mutarea ar fi ca și făcută, chiar dacă Dinu Gheorghe nu ar agreea-o. Cum actualul președinte e însă și el pe picior de plecare, nu ar mai fi nicio problemă.

"Singura eroare a lui Lăcătuș a fost că s-a întors în Ghencea. Faptul că a revenit nu a făcut decât să-i subminieze autoritatea în fața jucătorilor. E subjugat lui Becali", Emeric Ienei

Ultimele critici ale lui Gigi Becali pentru Lăcătuș:

"Am auzit că suporterii au cerut demisia unui simbol. Asta înseamnă că sunt foarte supărați. E nevoie de o remaniere la nivelul jucătorilor, dar poate că ar mai trebui și un alt fel de remaniere"

"Exista o clauză prin care îi reziliam contractul dacă nu terminăm în primele trei, dar am scos-o. Nu vreau să îl rănesc, dar eu cred că nu se va uita la bani și va pleca singur"

"Cred că și-a dat seama dacă poate sau nu să stea pe bancă. El nu prea poate cu antrenoratul, după părerea mea. Oricum, e un mare om și l-aș vrea lângă mine în cadrul clubului"

De ce au tăcut peluzele?

La derby-ul cu Rapid, fanii din tribune au cerut demisia antrenorului stelist. Peluzele au avut însă altă atitudine, pentru că vor ca doar Gigi Becali să fie considerat vinovat de situația echipei.

Steliștii de la peluze, care se autointitulează adevărații suporteri ai Stelei, nu doreau ca Lăcătuș să plece forțat. Ei nu i-au scandat demisia pentru că ar fi dat rivalilor satisfacția de a vedea simbolul din Ghencea atacat chiar de către cei care i-a construit lui Lăcătuș acest statut. În plus, dacă i-ar fi scandat până și ei demisia, s-ar fi putut înțelege că „Fiara” e de vină pentru actuala situație de la Steaua și nicidecum patronul Gigi Becali, cel pe care fanii îl consideră principalul responsabil al decăderii echipei. Mai mult, suporterii de la peluze susțin că, la tribuna I și a II-a, tonul e dat de oameni infiltrați de actuala conducere, care a făcut tot ce a putut ca să scape de Lăcătuș. Iar un argument pe care îl aduc în sprijinul acestei idei e faptul că aceiași spectatori nu au strigat deloc împotriva lui Gigi Becali.

"Nu știu de ce tribunele mi-au cerut demisia, în timp ce peluzele m-au aplaudat. Fiecare e liber să creadă ce vrea", Marius Lăcătuș

“Am luat decizia de a pleca în urma unei discuții avute cu patronul Stelei, considerând că este mai bine atât pentru echipă, cât și pentru mine”, Marius Lăcătuș, fost antrenor Steaua

“Eu voi fi antrenorul! Eu voi face schimbările, tot! Déjà mă gândesc la meciul de la Timișoara. Obiectivul meu e un loc de Europa League”, Gigi Becali, finanțator Steaua

“Nu îi mai întreb pe jucători ce antrenor vor că nu mai suntem prieteni. Eram când ne aflam pe locul întâi. Acum singurul lor drept e să tacă! Sunt pe locul șapte”, Gigi Becali, finanțator Steaua

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×