Marin Condescu: „Vom renunța la o parte din jucători”

Marin Condescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a anunțat, marți, că va renunța la mare parte din jucătorii pe care i-a avut împrumutați la alte echpe, dar și la o parte din cei care au evoluat la Pandurii în acest sezon pe fondul crizei financiare.

"Strategia pentru sezonul viitor o avem, este clar. Dacă Vâlcea nu va reuși până la urmă să promoveze vom rechema jucătorii de acolo. Având 40 de jucători în lot la Pandurii, cu tot cu cei împrumutați, trebuie să ne decidem ce facem cu ei fiindcă perioada aceasta este grea pentru toată lumea și criza ne afectează pe toți, chiar dacă pe unii mai mult și pe alții mai puțin” , a declarat Marin Condescu.

Președintele a adăugat că strategia clubului este promovarea juniorilor. "Nu mai putem ține 40 de jucători. Avem vreo șase jucători în vizor de la juniori, pe care Sorin Cârțu i-a tot încurajat în ultima perioadă și i-a tot luat în cantonamente și deplasări. Avem jucători ce vin din urmă și vom stabili lotul undeva la doar 25 de fotbaliști. Dar încă nu am analizat ce s-a întâmplat, ca să spunem ce jucători vor avea din vară posibilitatea să se transfere de la noi" , a menționat oficialul clubului Pandurii.

Pe de altă parte, tehnicianul Sorin Cârțu a stabilit deja prioritățile pentru sezonul viitor, printre acestea fiind readucerea la echipă a jucătorilor împrumutați care au confirmat la CSM Vâlcea și Minerul Lupeni: "Dintre jucătorii pe care Pandurii îi au împrumutați la alte echipe mă interesează acum doar Stromajer, Kutlacik și Militaru. Pe Militaru îl vom lua în lot pentru a-l cultiva, așa cum îl cultivăm și pe Grecu, numai să nu înnebunească așa cum a înnebunit și Grecu. Grecu a început să creadă că tot Universul se învârte în jurul lui. El a făcut niște partide bune după care s-a lăsat pradă unei gândiri greșite. Sper ca el să învețe ceva din tot ce s-a întâmplat”.

Pentru finalul de campionat, Pandurii au ca obiectiv să mai acumuleze cel puțin șase puncte, președintele Condescu considerând că cel mai dificil meci va fi cel cu Oțelul. "Noi ne-am fixat obiectiv cel puțin șase puncte din meciurile care mai sunt de jucat și lucrurile vor fi în regulă cu aceste puncte", a adăugat Marin Condescu.


sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×