Balaci amenință: „Ne-am revenit, vom defila cu Rapidul!”

Balaci amenință:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul general al grupării Universitatea Craiova, Ilie Balaci, a stabilit obiectivul formației în acest final de sezon; în opinia lui, trupa din Bănie are nevoie de cinci sau șase puncte în ultimele trei etape ale Ligii I pentru a se califica în cupele europene în sezonul viitor.

"Nu s-au pierdut șansele, dar s-a pierdut o clasare superioară. Oricum, dacă evolueaza cu zâmbetul pe buze, e simplu să te califici, îți trebuie șase puncte din trei meciuri, chiar și cu cinci, dar numai să nu fie dominați de presiune. Băieții, atunci când joacă și o fac cu zâmbetul pe buze, câștigă. Atunci când se gândesc numai la joc, pentru că din păcate, în ultimele cinci etape, nu au făcut-o. La ultimul meci mi s-a părut că au fost irascibili, parcă nu mai sunt prieteni, nu se mai respectă", a spus Balaci.

Balaci nu a dorit să comenteze demiterea antrenorului Nicolo Napoli, precizând că a fost decizia patronului Adrian Mititelu: "Patronul a luat hotărârea, el știe mai bine de ce, nu am eu cum să comentez, nu am stat aproape de echipă, dar el a stat. Oricum, vin trei meciuri dificile, cel puțin pe hârtie, pentru că și jocul cu Gloria Buzău a fost în acest fel lejer și s-a văzut că nu a fost așa și pe teren. De aceea spun că orice se poate întâmpla, mai precis că Universitatea să câstige în Giulești, pentru că echipa are valoare"

Oficialul craiovean e convins că juveții pot obține un rezultat bun în partida din deplasare cu Rapid. "Am spus că dacă joci bine mereu, pierzi un joc sau două, dar daca joci prost și câștigi un meci, nu se întâmplă și data viitoare. Oricum, acum, înainte de meciul cu Rapid, cred că baieții și-au revenit și mai cred că îi vor face pe toți oltenii și pe cei cu sufletul alături de Universitatea să defileze în capitală", a conchis legenda din Bănie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Nimeni și nimic nu-l mai poate opri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×