Grigore Sichitiu a anunțat la conferința de presă a Rapidului de astăzi că dacă Vladimir Bozovic nu se va prezenta la echipă până luni, oficialii giuleșteni vor depunde un memoriu pentru suspendarea sa. De asemenea, Sichitiu a spus că rapidiștii vor face și o ‘verificare’ a impresarului misterios al lui Bozo.
"Luni vom depune memoriu pentru suspendarea lui Bozo, dacă nu se întoarce la echipă până atunci. Azi am depus memoriu și la Federația din Serbia în privința impresarului lui Bozovic, pentru a vedea dacă are licența FIFA și pentru a vedea dacă a depus contractul prin care îl reprezintă pe Bozo. Începând cu 16 martie, Bozo e absent nemotivat", a spus Sichitiu.
Legat de noua și ultima deținătoare a Cupei UEFA, directorul general al alb-vișiniilor a spus că speră în perfectarea unui amical cu Șahtior Donețk. "M-a bucurat succesul lui Mircea Lucescu. Poate o să-și facă timp și la vară, să jucăm cu ei un amical acum, că tot au câștigat Cupa UEFA. sunt convins că Rapidul a rămas într-un colțișor al inimii sale", a conchis Sichitiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER