Pivotul Rita Borbas și-a reziliat contractul cu Oltchim Rm. Vâlcea și a semnat până în iunie 2011 cu echipa maghiară Debrecen, la care activează și românca Daniela Crap. Adusă la Vâlcea la recomandarea fostului antrenor, Gheorghe Tadici, Borbas a stat doar un sezon la Oltchim, perioadă în care a fost mai tot timpul rezerva internaționalei românce Oana Manea. „În primul rând, mi-a fost dor de casă și am vrut să mă întorc în Ungaria, iar la Debrecen a fost cea mai bună oportunitate, ne-am înțeles în toate privințele. Cei de la Vâlcea au fost foarte corecți cu mine, am reziliat de comun acord contractul și astfel am avut drum liber spre Debrecen. Am luat o decizie bună în urmă cu un an, când am plecat de la Dunaffer pentru a veni la Oltchim, unde am trăit o experiență interesantă. Am amintiri frumoase de la Vâlcea, în special meciurile de Liga Campionilor” a spus Rita Borbas.
Adi Georgescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER